FacebookTwitterLinkedIn

În primele zece luni ale acestui an, Acasă Gold, parte a grupului Pro TV S.A., a avut o audiență medie de 7.000 de telespectatori pe minut (urban, orele 19:00 – 24:00). Față de aceeași perioadă a anului trecut, Acasă Gold a câștigat 3.000 de orășeni în prime time.

Circa 11,2% dintre telespectatorii Acasă Gold au studii primare, fiind a treia cifră procentuală după Pro Cinema (13,3%) și TCM (12%). Studiile superioare sunt prezente în proporție de 32%, în timp ce studiile medii au o cotă de 46,8%.

Acasă Gold are un public comercial (18 – 49 de ani, urban) prepoderent: 52,5%. Această cotă este cea mai mare de pe nișa filmelor. La această grupă, Acasă Gold depășește AXN (47.5%) și Pro Cinema (50,6%).

Persoanele cu vârste de peste 65 de ani sunt în proporție de 20%. Tinerii între 18 și 24 de ani dețin o pondere de 9,6% din totalul telespectatorilor (la fel ca AXN – 9,7%).