Cautare




, Contributor

DWF

AdNews |
|

Fera: Alege o viață mai sănătoasă pentru pisica ta

Micii noștri prieteni patrupezi au nevoi asemănătoare cu ale noastre pentru a duce o viață lungă și fericită. De la nevoia de afecțiune la o dietă echilibrată, noi suntem responsabili să avem grijă de bunăstarea lor pentru a ne putea bucura împreună de această lungă prietenie. Cum avem însă grijă ca pisica noastră să ducă o viață sănătoasă?

 

Ce nevoi au pisicile?

1. Hrană

În primul rând, fie că vorbim despre hrană umedă sau uscată, de hrană pentru pisici sterilizate sau pentru pisici care suferă de alergii, meniul nu diferă foarte tare ca și componență. Trebuie doar ajustat în funcție de nevoile speciale ale fiecărei pisici, de la rasă la probleme de sănătate sau bazat pe vârstă – pui, adult sau senior (9+ ani). 

Majoritatea hranei pentru pisici conține multe vitamine (A și D3 în principiu), fier, zinc și seleniu, la fel ca în cazul suplimentelor alimentare la oameni. Organismele lor au nevoie să fie fortificate pentru o funcționare corectă a metabolismului. Hrana mai conține și antioxidanți, fibre vegetale, grăsimi animale și, deseori, ulei de pește pentru fluidizarea tranzitului intestinal.

Pentru o alimentație corectă și sănătoasă, hrana umedă și hrana uscată trebuie alternate astfel încât organismul pisicii să aibă parte de o cantitate optimă de substanțe nutritive. Cel mai mare avantaj al mâncării umede este cantitatea de apă pe care o conține, necesară pentru o digestie bună. 

2. Afecțiune

În mod sigur pisica ta simte nevoia de afecțiune, chiar dacă uneori lasă impresia că preferă solitudinea și independența. Animalele comunică în cea mai mare parte prin limbajul corpului cu stăpânii lor, pe lângă sunetele pe care le emit pentru a-și exprima nevoile imediate. 

Ca să fii sigur/ă că pisica este într-adevăr într-o stare potrivită pentru mângâieri, pieptănat sau jucat împreună, trebuie să fii atent la felul în care își mișcă urechile sau coada, la poziția corpului și la alte semnale pe care ți le-ar putea transmite. Ideal este să aștepți momentul când pisica vine singură la tine și începe, în termeni populari, “să se gudure”.

Atunci când sunt ridicate de la sol pentru a fi ținute în brațe, multe pisici se pot speria și pot avea reacții defensive, cum ar fi să zgârie sau să muște în încercarea de a scăpa. Asigură-te că pisica ta se simte în siguranță înainte de a face mișcări bruște care ar putea provoca astfel de reacții. Ele se bazează foarte mult pe propriile simțuri și au nevoie să se simtă în controlul propriului corp.

3. Joacă

Mulți oameni se poartă cu pisicile lor ca și când ar fi niște copii și nu sunt foarte departe de adevăr, din punctul acesta de vedere. Pisicile simt la rândul lor o nevoie de interacțiune “distractivă” fie cu alte pisici sau cu stăpânii lor. Chiar dacă pentru o pisică un dop de sticlă poate deveni o jucărie, ideal ar fi să aibă câteva jucării special fabricate pentru pisici.

În lipsa ta, blănoșii se pot distra și singuri cu diferite obiecte prin casă. Ar fi bine însă să-ți aloci câteva minute în fiecare zi pentru a vă juca împreună cu o jucărie tip undiță, cu șoricei de pluș sau mingiuțe cu clopoței în interior.

Pisica ta se va bucura de cea mai sănătoasă viață atunci când toate aceste nevoi îi sunt îndeplinite. Dacă ești nesigur în privința hranei, întreabă medicul veterinar pentru a afla care este dieta potrivită. Pentru afecțiune și joacă trebuie avut în vedere că fiecare pisică relaționează diferit și trebuie să vă adaptați unul la celălalt – ca în orice altă prietenie.   

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii