Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Media şi entertainment |
|

”How to Feed a Dictator” de Witold Szablowski: memoriile nemaipomenite ale bucătarilor care i-au servit pe tiranii secolului XX

Dacă lui Saddam Hussein nu-i plăcea cina, el cerea despăgubiri bucătarului.
3. Saddam Hussein in Paris profimedia-0017468324

„Această mâncare este necomestibilă”, spunea el. „Trebuie să plătești 50 de dinari.” Uneori, însuși Saddam gătea și abia atunci mâncarea devenea cu adevărat necomenstibilă. Îi plăcea să fie filmat făcând orez pentru soldații săi; turna un kilogram de sare în oală, iar aceștia erau nevoiți să mănânce tot. Într-o zi a băgat o sticlă întreagă de Tabasco în niște chiftele pregătite pentru cei din anturajul său, forțându-i să și le bage pe gât, iar gluma aceasta i se părea amuzantă.

Așa cum o spune, într-un mod delicat, bucătarul lui Saddam Hussein, Abu Ali, în cartea How to Feed a Dictator („Cum să hrănești un dictator”): „Nu-i vei putea spune președintelui că nu-ți place mâncarea pe care a gătit-o”.

Jurnalistul polonez Witold Szablowski a trebuit să se lingușească 12 luni pentru a-l convinge pe Ali să se înscrie în studiul său privind cei cinci dictatori ai secolului XX (ceilalți fiind: Enver Hoxha, Idi Amin, Fidel Castro și Pol Pot) văzuți prin ochii bucătarilor lor. Rezultatul este uimitor și, prin teza sa, convinge că „istoria secolului XX, văzută din bucătărie” merită atenția noastră.

După cum spune Szablowski, el însuși fost bucătar, bucătarii trebuie să fie diplomați „pricepuți și vicleni”, „poeți, fizicieni, medici, psihologi și matematicieni, toate într-un singur”. Întrucât viața lor depindea de o înțelegere impecabilă a dispozițiilor și a apetitului stăpânilor lor, acești bucătari îi cunoșteau destul de bine pe tirani. Astfel, bucătarii, prin prisma observațiilor lor, îi aduc pe dictatori din nou la viață.

Din carte aflăm că Fidel Castro, care era obsedat de lactate, mânca 15 – 20 de linguri de înghețată pe zi. El a reușit să crească o vacă miraculos de productivă, numită Ubre Blanca („Ugerul Alb”), a cărei lactație record (până la 100 de litri/ zi) era promovată în ziarul Granma, echivalentul cubanez al publicației Pravda.

Tot din carte aflăm cum Enver Hoxha, un diabetic, a trebuit să țină o dietă de 1.500 de calorii pe zi (îndulcită de budinci de xilitol), ceea ce-l făcea destul de irascibil și periculos.

Mai aflăm și despre modul în care Idi Amin obișnuia să-i aducă femei bucătarului său, Otonde Odera, cu care să se culce: „Nu era chiar un ordin și nu era chiar o glumă […] Se așeza și privea; îi plăcea să privească alte persoane cum devin intime.”

Întrebarea de milioane de dolari: Amin și-a mâncat dușmanii? La această întrebare a lui Szablowski, Odera izbucnește în lacrimi. „Nu am văzut niciodată carne de origine necunoscută.”

Szablowski a avut nevoie de patru ani de muncă grea pentru a-i urmări pe acești supraviețuitori, acum bătrâni și săraci. Într-un final, le-a câștigat încrederea. A ajutat că nu era un „turist de ideologie”, care să-i privească pe supraviețuitorii totalitari ca și cum ar fi exemplare de la Zoo.

Cheful lui Castro, Erasmo Hernandez, a fost de acord să i se destăinuie doar pentru că era „un prieten … din același bloc de state”: „Un polonez va înțelege mai repede un cubanez decât ar face-o un american”. Bucătarul lui Hoxha, care conduce acum un fel de hotel albanez, era atât de înspăimântat de această expunere, încât este cunoscut în carte doar ca domnul K.

How to Feed a Dictator are neașteptat de multe luctruri în comun cu cartea lui Szablowski din 2018, Dancing Bears: True Stories of People Nostalgic for Life Under Tyranny.  Comportamentele semi-sadice ale lui Saddam și Hoxha în ceea ce privește alimentația pot fi o veste, dar nu un șoc. Ceea ce este surprinzător, însă, este nostalgia cu care acești bucătari se uită în urmă . A fost greu de cooperat cu bucătarul lui Pol Pot, Yong Moeun (a avut cea mai puțin satisfăcătoare mărturie din carte). Acesta neagă că liderul Khmer Rouge ar fi putut răni pe cineva și susține că îl adoră pe fotbalistul Lionel Messi pentru că are „același zâmbet blând”.

„Să lucrez pentru Enver [Hoxha] mi-a adus o satisfacție extraordinară”, spune dl K, deși a trăit „într-o permanentă stare de frică”. Chiar și după ce bucătarul lui Saddam, Ali, s-a transferat la un hotel, și-a petrecut în mod voluntar vacanțele livrându-i dictatorului carne de vită uscată – o tonă și jumătate. În ochii lui Ali, Saddam a fost „singura persoană bună din întreaga familie al-Tikriti … Nu știu cum a supraviețuit printre ei.”

Toate aceste mărturisiri scot în evidență interacțiunea dintre iubire și putere. Pe măsură ce cartea continuă, recunoștința bucătarilor pentru cel mai mic gest de apreciere din partea stăpânilor lor înfricoșători sau, pur și simplu, pentru că s-au abținit de la comportamente violente, pare a fi un portret dintr-o căsnicie abuzivă.

Szablowski subliniază contrastul dintre platourile pline ale dictatorilor și foamea pe care au provocat-o în rândul oamenilor de rând. El ne amintește, de asemenea, că totalitaristii nu au avut un monopol asupra transformării alimentelor în instrumente de teroare.

Campania secretă de bombardare americană din Cambodgia a primit o denumire codificată – Meniu Operațional: care a început cu Micul dejun, când 50 de bombardieri B-52 au aruncat peste 2.000 de tone de bombe, apoi Prânz, Gustare, Cina, Gustarea de seară și Desert, omorând cel puțin 100.000 de cambodgieni.

How to Feed a Dictator are propriile neajunsuri. O parte din material este deosebit de suculentă, o altă parte – de prisos; traducerea din poloneză sună, pe alocuri, ciudat; narațiunea nu este tocmai cursivă. Cu toate acestea, este un preț mic de plătit pentru niște memorii extraordinare.

Sursă recenzie: telegraph.co.uk

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii