
Folosind Zelist Industries şi fbMonitor, au fost analizate pe online cele 14 echipe din Liga I dar şi cele 8 formaţii care au rămas în cursă pentru trofeele Europa League şi UEFA Champions’ League.
Monitorizarea arată că cea mai populară echipă din România este FC Steaua Bucureşti, care are 1,8 miloane de fani pe Facebook, echivalentul a 21% din numărul total al utilizatorilor reţelei de socializare în România.
Anul trecut, despre cele 14 echipe din Liga I s-a scris de trei ori mai mult decât despre 32 din cele mai importante bănci din ţară.
Când vine vorba de fotbalul din străinătate, Real Madrid are mai mulţi fani din România pe Facebook decât Dinamo Bucureşti.
Din rândul semifinalistelor Europa League, Liverpool este cea mai apreciată echipă de către români, cu 185.000 de like-uri primite din ţara noastră, de două ori mai mult decât au strâns la un loc Şahtior Doneţk, Villareal şi Sevilla.
Deşi a fost eliminată din Liga Campionilor, FC Barcelona rămâne cea mai iubită echipă străină de fotbal din România. 740.000 de utilizatori de Facebook din ţara noastră sunt fani ai campioanei Spaniei.
Zelist Industries este un tool care oferă overview-uri pentru peste 100 de industrii din România. Cu ajutorul Industries, utilizatorii pot vedea ce spun jucătorii, ce fac firmele, care sunt principalii publisheri pe fiecare industrie, care sunt ştirile specifice de pe prima pagină şi ce se scrie despre cei mai influenţi oameni din domenii. Platforma poate fi accesată pe zelist.ro/industries.
Platforma fbMonitor oferă companiilor posibilitatea de a determina care este eficienţa demersurilor de comunicare în cadrul paginii proprii de Facebook.