Cautare




, Contributor

Shopping |
|

Favoritele lunii august

ALAIN DUCASSE
Cele mai multe dintre favoritele de luna aceasta au parfum franțuzesc, pentru că nimic nu ni se pare mai încântător decât o vară pariziană, în care să te bucuri din plin de „la vie en rose“.  

Primăvara lui Alain Ducasse 

Până pe 23 august, subsolul magazinului parizian de lux „Le Printemps“ găzduiește un restaurant pop-up de neratat pentru orice iubitor de Paris și de fine dining. Mâncare fină, semnată de legenda gastronomiei franțuzești, Alain Ducasse, într-un decor realizat din cristaluri și pudră de aur de 24 de carate.

Piesa de rezistență a locului: un candelabru din cristal de Baccarat de culoare roșie și albă, adus tocmai de la Palatul Dolmabahce din Istanbul (unde se află cea mai mare colecție de candelabre de Baccarat din lume) și expus pentru prima dată publicului larg.

Chiar dacă alegi un meniu complet sau doar un smoothie sănătos din mere și granola, tărâmul cristalelor și al gastronomiei fine merită o vizită!

Rue de Provence 102, Paris

***

NEEDLE THREAD (2) Needle & Thread

Ac și ață cu stil. Relația mea cu rochiile paietate a fost mereu complicată: niciodată nu mi-au plăcut în mod deosebit, din motiv de ornamentare excesivă, și nici nu am reușit să înțeleg pe deplin logica după care orice bucățică de material împodobită cu mărgeluțe sau paiete trebuie să coste o avere.

Cu toate astea, m-am îndrăgostit fără să vreau de brandul britanic Needle&Thread, creat de Hannah Coffin în colaborare cu o echipă de artizani englezi și indieni. Rochiile și fustele din colecție sunt mereu în nuanțe pastelate, cu broderii atent realizate, extrem de fine și de ușor de purtat și au un aer vintage care le face șic și rafinate.

În plus, aproape niciuna dintre piese – nici măcar rochiile lungi, de seară – nu depășește pragul de trei sute de euro, în condițiile în care creații similare ale unor branduri mai celebre pot ajunge ușor și la sume de peste 2.000 de euro. Un nume demn de trecut în „carnețelul negru“ al oricărei fashioniste care se respectă. (asos.com)

***

Umbrelele Moschino

MOSCHINODeși sperăm ca această vară să nu fie ploioasă, o umbrelă amuzantă de la Moschino este un „must have“ în dressing-ul oricărei îndrăgostite de modă și primul element de bifat în garderoba de toamnă-iarnă.

Pasiunea mea pentru umbrele a început cu zece ani în urmă, când am descoperit primele modele Moschino cu Olive Oil și alte personaje de desen animat, iar de când Jeremy Scott a preluat conducerea creativă a celebrului brand de modă, italienii de la Moschino par să se ia chiar și mai puțin în serios decât înainte.

Față de tricourile inscripționate cu simbolul McDonald’s, rochiile cu imprimeu de etichetă și carcasele de iphone sub formă de cartofi prăjiți din plastic pe care le-a conceput Scott până acum, umbrelele din noua colecție Moschino par niște declarații de stil chiar foarte cuminți și ludice. (Calea Dorobanților 181)

***

Lifespan Treadmill

lifespanFotografia cu Victoria Beckham urcată pe tocuri cui pe o bandă de alergare cu birou încorporat a făcut înconjurul lumii luna trecută, fiind privită drept una dintre multele forme de extravaganță ale fostei Posh Spice, recunoscută pentru obsesia de-o viață pentru silueta perfectă.

Ceea ce nu știu mulți dintre cei care au preluat imaginea pe paginile lor de Facebook sau de Instagram este că fotografia cu pricina a fost făcută în biroul lui Susie Forbes, editor la Vogue Marea Britanie.

După valul neașteptat de interes din partea publicului, Susie a scris un întreg articol despre ciudata mașinărie pe care și-a achiziționat-o recent, gândită ca o soluție pentru corporatiștii ocupați, care folosesc lipsa timpului drept scuză pentru a sta departe de sălile de fitness.

Pe principiul „un raport bifat, 500 de calorii arse“, biroul-treadmill mi-ar plăcea la nebunie și mie, cu o condiție: undeva, într-un colț al încăperii, să existe și variantă de backup, sub forma unui birou secundar, static și mai odihnitor, pentru toate zilele în care energia mea nu se află chiar la cote maxime. (lifespanfitness.com)

***

abercrombiePalatul Abercrombie & Fitch

Relaxare americană tipică surferilor din Los Angeles, într-un palat cu statui, fresce și balustrade aurite de pe Champs-Elysées. Chiar dacă nu te dai în vânt după tricourile largi și pantalonii super-scurți semnați de brandul american „Abercrombie&Fitch“, palatul lor pe trei etaje, deschis pe cea mai celebră stradă de shopping și de promenadă din lume, merită neaparat o vizită.

Trecând de porțile din fier forjat, păzite de doi băieți „all-American“ în șlapi și pantaloni scurți, drumul către palatul „Abercrombie&Fitch“ trece printr-o grădină pietruită, străjuită de arbori înalți, până la intrarea propriu-zisă, unde așteaptă un alt băiat all-American, de această dată la bustul gol.

Muzică la maximum, lumini difuze, reproduceri după statui celebre, picturi murale și decorațiuni aurite, per total un mix amuzant între Belle Epoque și Hollywood, la limita kitsch-ului, dar care te va amuza cu siguranță. Champs Élysées nr. 23

***

NET-A-PORTER Goodie Bag

Goodie BagSunt fană a magazinului online Net-a-Porter de ani de zile – și chiar mai mult după ce am cunoscut-o și am intervievat-o pe creatoarea lui, franțuzoaica Natalie Massenet – iar noile lor adăugiri în portofoliu mă încântă de fiecare dată.

M-am bucurat când și-au lărgit gama de produse cu câteva branduri cosmetice de top (inclusiv, spre mândria noastră, și linia pentru sprâncene a Anastasiei Soare), iar de curând am descoperit și găselnița lor văratică numită „Goodie Bag de vacanță“.

O cutie în negrul iconic Net-à-Porter, plină cu mini-produse esențiale pentru escapadele estivale ale oricărui jet-setter: ulei de păr, loțiune de protecție solară, make-up pentru piele bronzată și alte bunătăți irezistibile, în sticluțe purtând semnăturile unor branduri renumite din lumea cosmeticelor. (net-a-porter.com)

***

inezInez & Vinoodh

De soții Inez Van Lamsweerde și Vinoodh Matadin am auzit mai întâi prin prisma spectaculoaselor campanii publicitare realizate acum doi ani pentru Louis Vuitton în încăperile Muzeului Luvru din Paris (pentru cine își aduce aminte de imaginile cu fotomodele LV imortalizate lângă tabloul original al Giocondei și de balonul cu aer cald zburând deasupra Parisului în amurg, ei au fost autorii!).

De peste douăzeci de ani, cei doi artiști olandezi sunt renumiți pentru fotografii și proiecte video extrem de ingenioase și, mai nou, și pentru linia lor de bijuterii fine, care se bucură deja de un mare succes. Totul a început cu un colier din aur alb în care se aflau prinse inelele lor de logodnă, plus o stea simbolizându-l pe fiul lor.

Între timp, combinațiile rafinate de cercuri din aur alb, galben sau platină, steluțe din pietre prețioase și perle de cultură au devenit semnătura brandului „Inez & Vinoodh“, iar prețurile pot ajunge și la 6.000 de euro, cum este și cazul colierului din imagine. (inezandvinoodh.com)

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii