Cautare




, Contributor

Artă & Cultură |
|

Fata care sculptează în hârtie

Cu un tub de lipici și câteva bucăți de hârtie, Yulia Brodskaya plăsmuiește ilustrații tridimensionale care-ți taie respirația. De cinci ani încoace, creațiile ei decorează pereții lui Oprah Winfrey, sunt expuse în muzee din toată lumea și scot  „la joacă“ branduri precum Hermès și Neiman Marcus.
Yulia Brodskaya  www.artyulia.com  (10)

Cum ar fi să visezi cu ochii deschiși felurite personaje, caleidoscoape multicolore, figurine de poveste și făpturi supranaturale, cărora să le poți da apoi viață cu mâinile goale, doar încrețind bucăți de hârtie tăiate migălos și lipindu-le unele de celelalte după o matematică precisă, care rezidă doar în imaginația ta? Și, cel mai grozav dintre toate, cum ar fi ca marile branduri să se îndrăgostească de arta ta și să se întreacă în a-ți cere să „visezi” ceva și pentru ele?

GALERIE FOTO: SCULPTURILE ÎN HÂRTIE ALE YULIEI BRODSKAYA

De la o simplă joacă, ivită într-o perioadă în care își căuta direcția creativă, Yulia Brodskaya a ajuns să semneze, în ultimii cinci ani, proiecte pentru branduri precum Hermès, Starbucks, Godiva, Sephora sau The New York Times, să țină conferințe și cursuri de design și să-și adauge în portofoliu clienți din rândul celebrităților internaționale, atrăgând în același timp atenția colecționarilor de artă.

Arta ei este o variațiune a tehnicii denumite Quilling, un meșteșug cu o istorie străveche, ce începe în perioada Renașterii, cunoscând perioada de glorie în lumea bună a secolului XVIII, când doamnele studiau arta de modelare a hârtiei pentru a confecționa mici mărunțișuri artistice. Practic, bucățile de hârtie sunt rulate, iar lipiciul este aplicat pe muchia de legătură, pentru a putea fi prinse unele de celelalte, construind imagini dintre cele mai complicate. Am stat de vorbă în exclusivitate cu Yulia Brodskaya, tânăra care a avut viziunea de a-și duce talentul grafic într-o direcție atipică, construindu-și propria nișă pe piața internațională a artei.

UP: Folosești doar două materiale – hârtie și lipici – iar imaginația ta le dă viață în diferite moduri. Când ai avut prima dată impulsul de a crea un obiect 3D și cum a început totul?

Yulia Brodskaya: Background-ul meu de studii ține de designul grafic, dar am fost mereu atrasă de tot ceea ce înseamnă handmade, mai ales dacă materialul folosit era hârtia. Mi-a luat ceva vreme să găsesc o modalitate unică de a combina pasiunea pentru hârtie, experiența mea în design grafic și typography și interesul pentru ilustrație. Am început să aplic tehnica hârtiei date cu lipici pe margine acum șase ani. N-o numesc întotdeauna Quilling, fiindcă am descoperit un nou mod de a pune la lucru tehnica de bază, ca și cum aș desena cu hârtie în loc să desenez pe hârtie. Tehnica inițială are limitările ei și presupune folosirea unor forme elementare, simple, de aceea munca mea e un pic diferită.

Prima creație din hârtie pe care am făcut-o a fost pur și simplu numele meu în variantă 3D: „Yulia“. Voiam să concep o broșură promoțională pentru a-mi prezenta portofoliul de ilustrații făcute de mână și căutam un mod inedit de a-mi înscrie numele pe copertă. Cumva, în timp ce deliberam care ar fi cea mai bună variantă, mi-am adus aminte de această metodă veche, care presupune lipirea pe margine a mai multor fâșii de hârtie. Habar nu aveam cum se cheamă, dar am folosit-o pentru a face literele care constituiau numele meu. De acolo a început o lungă serie de experimente, care continuă până în ziua de azi, fiindcă stilul meu este într-o continuă evoluție. Dacă ar fi să-i citez pe cei care evaluează și observă arta mea, se pare că eu am făcut Quilling-ul cool și modern, am luat această tehnică veche și uitată și i-am dat o nouă viață. Realitatea e că a devenit mult mai populară după ce am început eu cu experimentele mele.

UP: Ai renunțat la ilustrație pe calculator pentru a face artă din hârtie, deci te-ai dus practic de la high-tech la cea mai laborioasă formă de creație handmade. Cât de greu a fost la început să găsești în tine răbdarea de a face o asemenea muncă delicată și consumatoare de timp?

YB: Cred că unul dintre motivele principale pentru care îmi place atât de mult ceea ce fac îl reprezintă dragostea mea dintotdeauna pentru hârtie. Am avut o fascinație aparte, de când mă știu, doar că înainte era un hobby de care mă bucuram între studiile de design grafic și diferitele proiecte digitale în care eram implicată. Nu am simțit niciodată că excelez în domeniul digital, așa că trecerea la handmade a fost pentru mine exact ca o întoarcere acasă. Din prima clipă am simțit că este ceea ce trebuie și că, în sfârșit, am descoperit acel lucru pe care îl pot face cu plăcere mulți ani de-acum încolo.

UP: Având în vedere ascensiunea ta foarte rapidă, care crezi că au fost momentele definitorii pentru succesul tău din prezent?

YB: Cred că a fost un cumul de factori. Pe de-o parte, în ultimii ani a existat un interes tot mai ridicat pentru creația handmade în industriile cu o componentă vizuală puternică, iar lucrul cu hârtia este, cu siguranță, cel mai versatil. Apoi am fost omul potrivit la momentul potrivit: am creat câteva lucrări din hârtie și le-am trimis mai multor Art Directori și unor reviste de top. Imediat m-a sunat Richard Turley, Art Director la suplimentul G2 de la „The Guardian”, să-mi propună un proiect urgent. Voia să fac șapte creații din hârtie care să apară în ediția specială de Crăciun și nu aveam decât cinci zile la dispoziție. Cred că au fost cele mai nebune cinci zile (și nopți) din toată viața mea, dar am terminat munca la timp, creațiile mele au apărut, iar asta a pus lucrurile în mișcare. De atunci n-am mai fost nevoită niciodată să caut de muncă, fiindcă ofertele au continuat să vină la foc automat.

UP: După episodul The Guardian, care a fost primul mare brand care ți-a propus o colaborare și cât de important a fost acel moment pentru cariera ta?

YB: Cred că orice proiect pe care-l primești e important și eu așa îmi tratez fiecare client. De multe ori, un job micuț poate conduce la ceva foarte amplu, pentru că multe companii folosesc proiectele mai mici ca punct de plecare pentru viitoare campanii de succes. Primul proiect cu un brand a fost însă cel pentru Starbucks, și a fost și prima dată când am colaborat cu o agenție care reprezenta un mare brand. Experiența era nouă, iar presiunea a fost mult mai mare, de la prezentarea ideilor până la deadline-uri. Apoi, primul proiect pentru un ambalaj a fost făcut pentru Godiva și mi-l amintesc foarte bine pentru că sentimentul de a intra într-un magazin și a vedea că oamenii pot cumpăra ceva ce are designul tău pe el nu se compară cu nimic altceva. Firește că au fost multe alte colaborări pe care le prețuiesc dintr-un motiv sau altul, dar la sfârșitul zilei cred că lucrul cel mai important e să faci totul cât poți tu de bine, de fiecare dată.

UP: Ai creații favorite, care ar putea intra într-un TOP 3 personal?

YB: E tare greu să-mi limitez creațiile preferate la doar trei și recunosc că în general nu fac astfel de ierarhii cu munca mea, pentru că în general sunt foarte încântată de cele mai recente creații. Întotdeauna am impresia că următoarea mea creație va fi favorita și am tendința să aștept cu nerăbdare, mai curând să anticipez următorul proiect decât să privesc retrospectiv la ceea ce am făcut deja. În acest moment, de exemplu, sunt foarte entuziasmată pentru lansarea ambalajului creat alături de Issey Miyake: la vară va exista o ediție specială a parfumurilor lor, cu sticle și cutii în ediție limitată și cu o campanie în care vor figura și creațiile mele din hârtie. Apoi, din toamnă se va dezvălui a doua latură a colaborării cu Issey Miyake, niște seturi de cadou, făcute special pentru Crăciun, unde vizualurile și ambalajele vor porni de la creațiile mele. Au făcut și un film promoțional în care prezintă modul în care au luat naștere edițiile de vară și am fost și eu implicată în el. A fost foarte nou și distractiv pentru mine, eu fiind obișnuită să stau mai degrabă în culise.

UP: Care a fost cel mai frumos și provocator brief pe care l-ai primit de la unul dintre brandurile cu care ai lucrat până acum?

YB: Primul care-mi vine în minte este proiectul realizat pentru brandul de dulciuri Cadbury. De multe ori, brandurile îți trasează anumite direcții creative și îți impun ideile și limitele lor, așa că a fost o mare surpriză pentru mine să primesc un brief deschis, cu foarte puține specificații și chiar și mai puține restricții. În esență, mi-au spus: „Pur și simplu ilustrează drumul laptelui până ajunge în batonul Cadbury“. Evident, am folosit reperele lor coloristice, dar cred că a fost singurul lucru care mi-a fost impus. Mi-a plăcut la nebunie să trec prin tot acel proces de creație!

UP: Când ai vândut prima dată o creație semnată de tine unui colecționar și ce a însemnat acel moment pentru tine, ca artist?

YB: Drept să-ți spun, nici nu cred că țin minte cui i-am vândut pentru prima oară ceva și cred că n-am reținut tocmai fiindcă nu am considerat niciodată că aria mea de interes este vânzarea efectivă a creațiilor mele. A fost mereu ceva secundar, pe lângă proiectele făcute pentru diferite branduri. Într-adevăr, mulți clienți vor să cumpere originalele după ce se termină un anumit proiect, așa că acesta a fost primul mod în care mi-am vândut arta, fără să realizez efectiv. N-am lucrat până acum cu galerii, fiindcă cei care și-au dorit o creație semnată de mine m-au contactat direct, dar nu înseamnă că nu plănuiesc să schimb acest lucru pe viitor. Aș vrea să găsesc o colaborare, doar că n-am avut încă timp să mă concentrez pe asta. Poate în momentul în care voi vedea creațiile mele expuse pe un perete de galerie voi simți altfel, dar în acest moment sunt mult mai entuziasmată când văd o clădire cu un poster imens pe care figurează ceva ce a ieșit din mâinile mele.

UP: Ai colaborat și cu Paramount Pictures. Unde se potrivesc lipiciul și hârtia în industria de film de la Hollywood?

YB: Colaborarea mea cu Paramount a fost o campanie de promovare a filmului „Teenage Mutant Ninja Turtles“. Cei de la studiouri au convocat mai mulți artiști să creeze ceva inedit pentru „Legenda lui Yokai“, un concept care să exploreze universul mai profund al filmului. Chiar dacă nu a apărut efectiv în film creația mea, a fost foarte provocator să găsesc un mod original de a reprezenta personajele și povestea. Nu m-aș fi gândit niciodată să folosesc o țestoasă ninja în vreo creație dacă n-ar fi fost acest proiect (râde). Așa că am fost silită să ies din zona de confort, să-mi amintesc de copilărie, când eu și sora mea aveam jucării în formă de țestoase ninja și să încerc să-mi adaptez stilul pentru a mă potrivi cu brief-ul. Celor de la Paramount le-a plăcut mult rezultatul, iar creația originală este expusă acum în studiourile lor.

UP: Multe din creațiile tale care nu țin de sfera comercială au un filon tematic comun: bătrânețea și moartea. De ce rezonează atât de mult cu tine?

YB: Între diferitele proiecte comerciale, lucrez la un proiect personal de portrete ale unor oameni în vârstă. E ceva aflat într-o continuă derulare și încerc de fiecare dată să experimentez cu hârtia și cu tehnica pentru a găsi moduri originale de a înfățișa bătrânețea. Da, are legătură cu moartea. Sunt sute și sute de obiecte de artă dedicate acestui subiect, dar interesul meu se înscrie în acea zonă din apropierea morții, nu are legătură cu moartea propriu-zisă. Sunt fascinată de bătrânețe, dar în același timp mă înspăimântă, am sentimente amestecate și de multe ori privesc fotografiile unor oameni bătrâni căutând inspirație. De multe ori aleg să modelez din hârtie ceva ce îi reprezintă și îi definește mai subtil, nu doar chipurile lor. Și, trebuie să recunosc, tehnica pe care o folosesc pentru modelarea hârtiei este ideală pentru reprezentarea ridurilor, ceea ce e un bonus!

UP: Cât durează procesul de creație al unui obiect tridimensional și cum îți structurezi munca?

YB: Poate dura oricât, de la câteva zile la câteva săptămâni, în funcție de nivelul de detalii în care trebuie să intru și de complexitatea designului. E un domeniu în care nu sunt posibile scurtăturile: dacă vrei să iasă ceva frumos și elaborat, trebuie să petreci zile și săptămâni în șir lucrând la acel obiect. Întotdeauna încep cu o schiță, fiindcă în munca mea nu există buton de UNDO. E o formă de artă care nu iartă greșelile: odată ce am lipit o fâșie de hârtie, e imposibil s-o mai dezlipesc fără să distrug întreaga suprafață. De aceea, încerc întâi să plasez elementul respectiv fără lipici, pentru a fi sigură că se potrivește așa cum îmi doresc, abia apoi să-l fixez în loc. Schițele foarte detaliate pe care le fac înainte mă ajută, dar tot trebuie să mă adaptez pe parcurs, să fac schimbări și să iau decizii spontane. Este imposibil efectiv să faci o schiță pentru cum ar trebui să arate un proiect tridimensional.

 În cele mai multe cazuri, folosesc anumite referințe vizuale care să-mi declanșeze o idee sau să producă un declic al imaginației mele. De aceea, sunt mereu în căutare de fotografii, obiecte de artă și de design și am o arhivă vastă de astfel de creații care mi-au plăcut dintr-un motiv sau altul. Când simt că nu am inspirație, mă întorc la biblioteca mea vizuală.

E un procedeu care nu dă greș niciodată!

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii