FacebookTwitterLinkedIn

Noul magazin are o suprafață de 120 de metri pătrați și oferă consumatorilor de la produse de îngrijire personală, la produse de face care, produse de îngrijire a locuinței și până la dezinfectanți.

„Ne bucurăm să fim alături de antreprenorii din toată țara și din afara granițelor, interesați de industria cosmetică, care să rezoneze cu viziunea noastră privind frumusețea, inovația, atenția la nevoile consumatorilor și alături de care să putem continua să creștem brandurile din portofoliu. În tot acest proces, le suntem aproape în fiecare etapă și le punem la dispoziție un proiect la cheie, precum și asistență în implementarea lui și promovarea lansării noului magazin”, a declarat Mircea Turdean, Director General Farmec.

Odată cu noua deschidere, compania ajunge la o rețea de 8 magazine Farmec și 22 de magazine Gerovital proprii și câte unul în sistem de franciză.

Anul trecut, compania a raportat o cifră de afaceri de 287,9 milioane de euro, în creștere cu 9,7% față de anul precedent.