Cautare




, Contributor

500 miliardari |
|

Familia Luca

Dan Luca.jpg
Avere: 8-10 milioane de euro Reşedinţă: Braşov Domenii: Industria cărnii, zootehnie, comerţ

Ziua de muncă a lui Ilie Luca începe dis-de-dimineaţă la ora 5.30. Mai întâi face o vizită câtorva magazine proprii, „pentru a vedea cum se prezintă“, iar apoi dă un tur prin toată firma. Prânzul nu-l ia la restaurant cu diverşi clienţi, ci la cantină alături de muncitori. Antreprenorul şi-a dedicat toată viaţa industriei cărnii.

„Lucrez în întreprinderea asta din 1953. În spaţiul ăsta!“, spune el mândru despre fabrica de mezeluri pe care după Revoluţie a privatizat-o. I-a pus numele lui, Luca, şi a transformat-o într-o afacere de familie, avându-l alături de el pe fiul său Dan Luca (foto). An de an a reinvestit profitul pentru a se dezvolta, ajungând în prezent să deţină o fabrică de procesare carne în municipiul Braşov şi un abator în Covasna.

În plus, pe un teren de 25 de hectare în localitatea Bod, la o distanţă de 14 kilometri de fabrică, a construit o fermă cu 900 de bovine, din care 400 de vaci cu lapte. Tot aici are şi o fabrică de procesare a laptelui pe care îl îmbuteliază şi-l comercializează preponderent în judeţul Braşov. Investiţiile au fost realizate cu ajutorul unor fonduri europene.

De asemenea, familia Luca se ocupă şi cu agricultura, având culturi cu porumb, lucernă, grâu şi sfeclă de zahăr pe 300 de hectare de teren în Codlea. Producţia este destinată în primul rând animalelor, dar dacă obţine surplus, atunci comercializează cerealele.

„Anul 2009 a fost un pic mai bun decât 2008 şi mă aştept ca 2010 să fie mai bun decât 2009“, spune el optimist. Din fabrica de procesare a cărnii din municipiul Braşov ies zilnic pe poartă peste 17 tone de preparate.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii