Cautare




, Contributor

500 miliardari |
|

Familia Cazacu

Avere: 10- 11 milioane de euro Reşedinţă: Bucureşti Domenii: Construcţii 

 Vremurile bune în care Dănuţ Cazacu obţinea profituri-record din asfaltări, iar soţia lui avea un loc confortabil în Senatul României par să fie tot mai departe. Afacerile din domeniul construcţiilor se diminuează de la an la an, iar Eurovia Construct International a „reuşit“ să îşi reducă cifra de afaceri de trei ori în doar doi ani, până la 17,6 milioane euro în 2009.

Succesul răsunător al firmei de construcţii pare să fi durat doar un an, în 2007, când înregistra venituri de 58 de milioane de euro şi un profit-record de 34%. Între timp, contractele de asfaltare au fost atribuite altor firme, iar viitorul nu sună prea bine. Nici celelalte companii la care Cazacu este acţionar nu o duc mai bine; Remix-Rom, care activează în acelaşi domeniu, şi-a comprimat activitatea şi a redus sensibil numărul de angajaţi de la an la an.

Motivele invocate de directorii Eurovia pentru evoluţia slabă a companiei ţin de concurenţa agresivă din partea constructorilor străini, care preferă să lucreze cu marje foarte mici de profit, pentru a câştiga licitaţiile. O altă problemă cu care se confruntă este aceea a întârzierii plăţilor. Autorităţile locale duc lipsă de lichidităţi şi amână termenele de plată până la limita legală, ceea ce împiedică investiţiile ulterioare ale companiei. Şansele de redresare a firmei lui Cazacu se leagă de lucrările de infrastructură din mediul rural, precum şi de lucrările de întreţinere a autostrăzilor.

Dănuţ Cazacu a avut oportunitatea de a vinde afacerile în urmă cu câţiva ani, însă a declinat ofertele pe care le-a considerat nesatisfăcătoare. În momentul de faţă nu se poate pune problema unei astfel de tranzacţii, din cauza preţului mic pe care l-ar putea obţine pe business-ul cândva extrem de profitabil. În urmă cu doi ani, Eurovia Construct International a fost la un pas de a câştiga licitaţia pentru autostrada Comarnic-Braşov, dar a pierdut în faţa grupului Vinci.

Dacă ar fi reuşit să se impună, compania lui Cazacu ar fi putut menţine cifra de afaceri la un nivel similar celui din anii trecuţi. Pentru moment, acţionarul de la Eurovia se concentrează pe contractele de întreţinere a autostrăzilor. Soţia lui, Cornelia Cazacu, se implică mai puţin în activitatea firmelor, fiind dedicată politicii. A făcut parte din Senatul României din partea PD-L în perioada 2004-2008, iar din ultima ei declaraţie de avere reiese că este pasionată de artă, dacă ţinem cont de colecţia de tablouri amintită, care include un Tonitza şi un Grigorescu.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii