Cautare




, Contributor

Educaţie |
|

Falimentul absolut al învățământului românesc și consecințele sale mai puțin dezbătute

Ultimul episod din nesfârșitul foileton al reformelor învățământului românesc ignoră din nou - conform tradiției - schimbările fundamentale de care are nevoie acesta, concentrându-se ca toate celelalte, pe grija de a nu deranja prea tare cadrele didactice.
Educatie

Se evită – pentru a câta oară? – înlocuirea paradigmei fundamentale a acestui proces din învățământul actual de tip mecanicist-pavlovian destinat creării omului „multilateral dezvoltat” comunist cu una care să pregătească absolvenții pentru viața reală și mai ales pentru o carieră.

Uimitoare este și lipsa din majoritatea dezbaterilor pe această temă a consecințelor dezastruoase pe care eșecul învățământului românesc le-a avut în ultimii 25 de ani asupra economiei țării și a forței de muncă. Publicul încă trăiește cu iluzia perfomanțelor didactice datorită mediatizării excesive a oricărui câștigător al olimpiadelor internaționale, însă din păcate rarele excepții nu pot salva un sistem evident învechit de la faliment.

În timpul regimului comunist – când s-au pus bazele actualului sistem -, direcția era una clară: cu cât învățai mai mult și ajungeai la facultate, cu atât șansele tale de succes și reușită în viață creșteau. Era același învățământ bazat pe înmagazinarea automată de cunoștințe inutile în mare parte, dar finalitatea îi era asigurara de trierea dură a candidaților și repartizarea acestora după asbsolvire direct în câmpul muncii.

Acesta nu era nici atunci un proces eficient, nu exista consiliere profesională, odată ce alegeai o meserie era extrem de greu să o schimbi, dar dădea iluzia unui sens și promova un model de succes ce era aparent deschis oricui dorea să învețe. Accesul la o carieră era clar definit, lumea avea un model de urmat. Chiar și cei ce nu doreau sau nu puteau învăța atât de mult, erau repartizați în școli profesionale unde învățau meserii care le asigurau garanția unui loc de muncă.

După Revoluție, acest model fragil care lega învățământul de piața muncii a luat sfârșit. A rămas doar sistemul educațional, la fel de ineficient și în plus, lipsit de finalitate acum. Modelul promovat a rămas însă adânc înrădăcinat în mentalul colectiv, fiecare părinte crescându-și copilul conform ideii ca o facultate absolvită este sinonimă cu succesul garantat în carieră.

Universitățile private – majoritatea fabrici de diplome urmând același model învechit de învățământ ca și cele de stat – au apărut pentru a satisface nevoia supradimensionata de educație. Criteriile ce îngreunau accesul la învățământul superior au fost abandonate și toată lumea a început să aibă o diplomă universitară. Apoi un masterat și poate chiar un doctorat, pentru că –  de ce nu –  dacă este așa simplu de obținut?

Dar consecințele au fost dezastruoase. În goana disperată după diplome, nimeni nu mai pregătea absolvenții corespunzător, iar în timp sistemul de învățământ a pierdut orice contact cu lumea secolului XXI. Salarizarea extrem de redusă a îndepărtat foarte mulți oameni competenți din sistem și l-au făcut neatractiv pentru cei ce și-ar fi dorit un post.

Învățământul profesional destinat celor interesați să învețe o meserie mai puțin „intelectuală” a fost ignorat de către elevi și aproape desființat. Cine dorea să mai ajungă instalator când putea să-și facă un masterat în comunicare la SNSPA?

Abia la primul interviu proaspeții absolvenți realizează că nu interesează pe nimeni diploma lor și din disperare acceptă orice loc de muncă pot găsi, pe salariul minim. Deoarece trebuia să ia totul de la zero – pentru că școala nu i-a învățat nimic – aceștia sunt foarte vulnerabili în fața angajatorilor care îi pot concedia oricând, motivând incompetența lor. Motiv perfect legal, de altfel.

Aceasta, împreună cu o legislație a muncii favorabilă angajatorilor și incompetența autorităților de control ale statului, au dat naștere la numeroase abuzuri ale angajatorilor. De la ore suplimentare muncite gratis și până la acceptarea oricărei sarcini de serviciu trasate de management, tinerii angajați români trebuie să le înghită pe toate pentru a rămâne cu o slujbă.

De asemenea, faptul că majoritatea pozițiilor „entry level” din piață sunt plătite extrem de prost duce la menținerea salariilor scăzute mult timp după ce absolvenții încep să lucreze. Este nevoie de ani de zile pentru ca aceștia să devină competenți și să poată cere în consecință salarii mai mari.

Tot o consecință a acestui sistem de învățământ inutil este și numărul din ce în ce mai mare de români ce prestează muncă necalificată, remunerată foarte prost în țara noastră. Astfel, aceștia sunt siliți să emigreze în căutarea unui salariu mai bun pentru aceeași activitate. Nu învățământul este principala cauză a plecării celor câteva milioane de români din țară, dar cu certitudine are un rol important.

În concluzie, singura întrebare corectă care se poate adresa în legătură cu reforma în învățământul românesc este „câte generații vom mai condamna din teama de a nu supăra câteva sindicate de profesori și de a concedia o bună parte din aceștia?” Dar din 2017 încolo, pentru că acum este un an electoral. Și nu e bine să superi oamenii într-un astfel de an.

 

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii