Cautare




, Contributor

ForbesLife |
|

Fado – Un catharsis muzical

Cu toate că portugheza nu este la îndemâna oricui, fado-ul este ușor de adoptat deoarece este universal prin prisma sentimentelor pe care le cântă. Emoția, dăruirea și trăirile sufletești se traduc și se transmit indiferent de limba în care sunt prezentate sau de distanța geografică, iar Mariza le cuprinde pe toate într-un fel unic și personal.
Mariza@SalaPalatului2018_01

„É meu e vosso este fado.“*

Descărcarea emoțională se petrece live, în concerte și spectacole, pe ritmurile unei istorii personale. Astfel își curăță Mariza sufletul, una dintre vocile portugheze contemporane care s-a alăturat pe lista marilor artiste de fado. În februarie a fost pentru a patra oară în București, într-un concert plin de emoție.

Deși domină scena prin vocea puternică, prin energie muzicală și versuri pline, în spatele scenei pășește mărunt, domol și firav.

M-am așezat pe canapea lângă ea, cu pixul pregătit pentru autografe, cu reportofonul deschis și cu o mare admirație pentru omul din fața mea. De la ea am aflat că inima este mai mare decât credeam, putând fi împărțită în mai multe jumătăți, câte una pentru fiecare dragoste mare: una pentru moștenirea africană, una pentru Portugalia, alta pentru fiul său, iar una pentru fado.

„Adevărul există doar în adâncul minții noastre. Adevărurile mici mi-au ghidat viața, albe ca dimineața, acelea deschid fereastra destinului nostru.“ Astfel sună una dintre melodiile tale, interpretată alături de artista Concha Buika. Spune-mi, te rog, care sunt acele adevăruri despre care vorbești și cum ți-au ghidat ele viața?

Adevărul meu reprezintă o formă de a fi, de a-mi petrece viața, căutând oameni care să-mi facă bine, care să mă completeze, să mă învețe, să-mi arate lumea și capacitatea incredibilă a celorlalți de a se reinventa. Am norocul de prieteni care să fie astfel, sunt fericită din punctul acesta de vedere.

În același timp, fiecare om are un destin propriu și un adevăr al său, unul subiectiv. Adevărul tău nu este tot timpul și adevărul meu. Atunci când cineva își caută fericirea, o poate găsi doar dacă urmează propriul adevăr, cel care există în adâncul minții sale.

În fiecare zi găsești câte puțin adevăr deoarece permanent cauți ceva. Dacă nu faci asta, te pierzi ca ființă umană, iar viața începe să nu mai aibă sens pentru tine.

Ce ai găsit până acum în această căutare?

Am găsit o iubire mare, pe cea a fiului meu. Acesta este marele meu adevăr. El este ca o oglindă pentru mine, iar eu voi încerca să fiu pentru el cea mai bună variantă a mea.

Astfel, încerc să îi arăt că viața este valoroasă, prețioasă, că ne oferă oameni care ne iubesc, care ne vor binele, iar acest lucru înseamnă enorm. Încerc să îl șlefuiesc până când va deveni un diamant. Acesta este adevărul meu cel mare.

Dar fado-ul unde se încadrează?

Fado-ul este un altfel de adevăr, unul mai profund. De ce? Pentru că persoanele sunt precum o fereastră, care, de obicei, este împărțită în patru geamuri mici. Primul geam descoperă doar ceea ce vrei tu să arăți lumii, în cel de-al doilea se reflectă imaginea celorlalți despre tine, al treilea portretizează ceea ce oferi persoanelor apropiate, iar în ultimul se ascunde felul în care tu încerci să te cunoști, să descoperi adevărul tău profund.

Fado-ul reprezintă acest adevăr profund, pe care nu-l poți arăta oricând lumii, însă eu pot face acest lucru prin muzica mea. Acesta este felul în care îmi exprim sentimentele care mă mișcă, durerile care mă apasă, rănile, lacrimile, lamentările, zâmbetele.

Pe toate le descopăr atunci când sunt pe scenă. Îmi place să spun că acolo, pe scenă, cântând, stau în fața oamenilor cu sufletul dezbrăcat și cu cel mai profund adevăr pe care îl am.

Nu este periculos să faci asta?

Sigur că este, se aseamănă cu artistul de la circ care merge pe o frânghie. Însă nu o pot face în alt mod. Mă duc acolo sus, unde pot să cad, pot să ajung până la final fără să plâng, pot să termin și publicul să înțeleagă ce am vrut să transmit sau nu.

Cum te-a ajutat fado-ul?

M-a ajutat foarte de mult pentru că, pentru mine, este precum un catharsis. Mă limpezește, mă curăță și mă pregătește emoțional pentru toate care încă n-au venit. De fiecare dată când interpretez o melodie, înțeleg altfel anumite momente din viața mea. Toate discurile mele povestesc o altă față a vieții mele, iar când le cânt, chiar și după zece, doisprezece ani, le percep în mod diferit.

„Meu fado meuׅ“ este o melodie precum o declarație de artist. Ce înseamnă fado-ul tău, cel pe care îl cânți?

În primul rând, „Meu fado meu“  înseamnă destin deoarece „fado“ provine din latină, din cuvântul „fatum“, care înseamnă destin, credință. Eu sunt foarte credincioasă, când spun fado meu, nu o spun gândindu-mă doar la muzica mea, ci și la viața mea, la destinul meu.

Apoi eu cânt de la cinci ani, însă mereu altfel, într-un mod diferit de alte interprete de fado, ceea ce m-a făcut ca în adolescență să nu mai cânt deloc. Mulți ani doar am ascultat fado pentru că oamenii observau diferența în interpretarea mea, ceea ce mă împiedica să cânt. Am reînceput după ce marea și unica Amalia Rodrigues a murit.

Atunci, oamenii m-au remarcat, începând să vorbească despre mine ca despre noua Amalia Rodrigues. Sigur că era un compliment, însă mie îmi făcea rău. Cu toate că îi purtam un mare respect pentru tot ceea ce a făcut, pentru memoria ei, eu voiam ca lumea să mă vadă pe mine.

De aceea, atunci când eu cânt „Meu fado meu“, vorbesc cu publicul, spunându-i că sunt o artistă cu nume propriu, cu o personalitate proprie, ca într-o declarație de afirmare. În fiecare zi simt tot mai mult că declarația mea a ajuns dincolo de scenă pentru că oamenii nu mai spun că merg la un concert de fado, ci la un concert Mariza.

În „Gente da minhra terra“ există două versuri pe care tind să le asociez mult cu România și cu noi, românii:

Esta tristeza que trago

Foi de vós que a recebi

(Această tristețe pe care o port cu mine

Este moștenită de la voi toți)

Povestește-mi, te rog, ce porți tu cu tine din copilăria ta, din locurile tale natale.

Eu nu m-am născut în Portugalia, ci în Mozambic. Simt că am două case, ca și cum aș avea două mame: cea care m-a născut și cea care m-a crescut. Am o dragoste și un respect profund pentru Portugalia, mama care m-a crescut, însă există și o dorință puternică de a-mi cunoaște locul în care m-am născut. Simt o curiozitate imensă de a-mi descoperi rădăcinile, de unde provin, istoria familiei mele, de aceea îmi duc acolo familia din când în când. Însă mă întristează să știu că nu voi putea locui acolo.

Cum se antrenează, pregătește o cântăreață de fado?

Nu știu, chiar nu știu. Eu am învățat să cânt în stradă, nu am luat niciodată cursuri, nu știu cum se face. Doar merg acolo și cânt.

CITEȘTE ȘI Actul Întâi: Existența, într-o altă limbă

Dar timpul liber cum ți-l petreci?

Atât cât am i-l dau copilului meu, timpul meu liber este pentru el.

Nu ești prezentă doar pe scena muzicală, ci și pe cea a rolului de mamă. Cum ai reușit să le împaci?

Încă încerc să înțeleg cum se face. Este incredibil de dur, de obositor și te umple cu un sentiment de vinovăție greu de imaginat pentru că nu poți să împarți anumite momente cu el. De multe ori mă simt vinovată, însă el este un copil atât de înțelegător. În același timp, am ajuns într-o etapă a vieții mele care mă forțează să înțeleg că Martin, fiul meu, este fericit doar dacă eu sunt fericită.

Am șansa să urc pe scenă și să cânt, ceea ce mă face să respir, să trăiesc, iar dacă nu aș face asta, i-aș duce lipsa. Există mereu un gol, însă îl umplu dacă înțeleg că lui îi este bine dacă mie mi-e bine.

 

*Este deopotrivă al meu și al vostru acest fado.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii