Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Media şi entertainment |
|

Facebook: Câștiguri de peste 10 miliarde de dolari în S1

În primele șase luni, Facebook a raportat câștiguri de 10,081 miliarde de dolari, valoare dublă faţă de perioada similară din 2019.
 aboneaza-te
shutterstock_176941343

În trimestrul al doilea, căruia investitorii i-au acordat o mai mare atenţie, încasările Facebook au crescut cu 11%, până la 18,687 miliarde de dolari, profitul net situându-se la 5,178 miliarde de dolari, cu un avans interanual de 98%, informează agenţia EFE, citată de Agerpres.

În primul semestru, compania celei mai utilizate reţele de socializare din lume a facturat 36,423 miliarde de dolari, faţă de 31,963 miliarde în primele şase luni din 2019.

Rezultatele din al doilea trimestru contrastează cu cele din urmă cu un an, când profitul companiei a scăzut cu 50% din cauza provizioanelor destinate amenzilor de miliarde de dolari impuse de reglementatori.

Datele mai relevă că publicitatea a continuat să fie principala sursă de venituri a companiei şi, în perioada aprilie- iunie 2020, i-a adus 18,321 miliarde de dolari (plus 10%). Aceasta în pofida faptului că o serie de companii mari au decis să-şi retragă anunţurile de pe platforma de socializare după ce la jumătatea lunii iunie activiştii au declanşat o campanie pentru a cere firmelor să nu se promoveze pe Facebook din cauza dezinformării şi a mesajelor de ură pe care le distribuie.

Potrivit reprezentanților companiei, măsurile de izolare impuse în mare parte a lumii au ajutat Facebook să atragă mai multe persoane şi au făcut ca numărul de utilizatori zilnici activi să crească cu 12% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 1,79 miliarde.

În iunie, reţeaua de socializare avea 2,7 miliarde de utilizatori lunari activi, în creştere tot cu 12%.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii