Două sunt motivele care ar sta la baza acestei creşteri: noile tehnologii şi turiştii chinezi.
“Ne aşteptăm ca 2014 să fie un an de referinţă pentru industria hotelieră”, spune Michael Fishbin, director global EY Hospitality. ”EY anticipează pentru anul acesta o creştere a ratelor medii de închiriere şi a gradului de ocupare a camerelor în mai multe pieţe şi în mai multe segmente din industrie, ceea ce va duce la o consolidare a bazelor economice, atrăgând după sine o creştere a preţurilor de achiziţie a hotelurilor la cheie, în special în oraşele cunoscute ca deţinând importante puncte de conexiune cu alte destinaţii, dar şi în piaţa hotelieră secundară”.
Printre oportunităţile globale de investiţii, dezvoltările de unităţi hoteliere reprezintă un nou pol de interes. Dezvoltatorii se concentrează să răspundă solicitărilor venind dinspre actualii şi potenţialii lor clienţi pentru dezvoltarea de unităţi hoteliere cu servicii limitate, de staţiuni de tip all inclusive sau de de unităţi de cazare alternativă, cum ar fi hostel-urile.
Estimările arată că, dacă se iau în calcul cheltuielile în creştere făcute de doar două dintre grupurile de populaţie la nivel global – respectiv milenialii (sau generaţia Y, care reprezintă o trime din piaţă) şi turiştii chinezi – este de aşteptat ca industria globală a ospitalităţii să înregistreze performanţe solide pentru următorii câţiva ani.
Estimările arată că, în următorii cinci ani, milenialii vor ajunge să reprezinte o jumătate din piaţă. Influenţa exercitată de cheltuielile făcute de ei asupra afacerilor din industria de ospitalitate i-a determinat pe hotelieri să-şi modifice serviciile şi facilităţile pentru a răspunde mai bine cerinţelor acestora în privinţa valorii, a inovaţiei, a accesului rapid, a comodităţii şi a mobilităţii.
Însă, cheltuielile făcute de turiştii chinezi le-ar putea eclipsa chiar şi pe cele ale milenialilor. Potrivit United Nations World Tourism Organization (UNWTO), cheltuielile făcute de turiştii chinezi în 2012 le-au depăşit pe cele făcute de germani şi americani, ajungând la peste 100 de miliarde de dolari şi clasându-i pe primul loc la nivel global în privinţa cheltuielilor cu turismul. Turiştii chinezi reprezintă segmentul cu cea mai rapidă creştere din piaţă. Ca urmare, în tot mai multe hoteluri pot fi întâlnite în camere diverse facilităţi care vizează aşteptările oaspeţilor chinezi, cum ar fi papuci, ceaiuri chinezeşti, ziare şi canale TV în limba chineză, precum şi adaptarea meniurilor restaurantelor prin includerea de feluri de mâncare chinezească.
“România a ocupat locul 27 în Europa, în 2010, după contribuţia sectorului ospitalităţii la PIB. Dar, dacă hotelierii români vor lua în calcul din timp faptul că generaţia Y se aşteaptă să reprezinte în 5 ani jumătate din numărul de turişti la nivel mondial, veniturile realizate din turism în România ar putea creşte semnificativ. Trebuie avută în vedere dezvoltarea unor facilităţi care să răspundă aşteptărilor acestei categorii de clienţi, cum ar fi aplicaţii pentru rezervări direct de pe smartphone, posibilitatea de a face comandă la room service de pe tableta disponibilă în camera de hotel, programe extinse de fidelizare pe bază de comision care să prelungească cât mai mult cazarea şi, bineînţeles, prezenţa intensă în social media”, spune Elena Badea, Head of Marketing, EY România.