Cautare




, Editor Coordonator

Explorator. De vocație, om. De profesie, povestitor. www.georgianaciofoaia.ro

Lifestyle |
|

Extract de gusturi bucureștene

Simbio, restaurantul Danei Nica și al Iuliei Younis, este un spațiu viu, frecventat, umplut și absorbit de unii dintre cei mai interesanți oameni ai Capitalei.
_P4A4050

E unul dintre interviurile pe care le așez dimineață, la cafea. Mă opresc în fața casei mari, elegante, de pe strada Negustori, și sper să nu fi ajuns prea devreme. Verific: ceasul e la aceeași oră imposibilă la care nici o cafenea bucureșteană nu se deschide. Îmi fac curaj să dau la o parte ușa mare și grea de fier și mă tot minunez în timp ce urc scările. La intrare, un zâmbet intens, treaz de-a binelea, binevoiește să-mi fie gazdă: Elena, cea care se ocupă de comunicare pentru Simbio, are rolul de introducere până când ajung fetele. Primesc cappuccino-ul după care tânjesc și apăs butonul de REC al reportofonului.

Simbio este, în primul rând, un loc frumos. Casa, datând din 1908, a aparținut unei familii burgheze care, din aparentele povești care s-au mai păstrat din vorbă-n vorbă, pare să se fi ocupat cu negoțul de pește. În mansardă, Iulia și Dana au găsit o ladă plină cu conserve de nisetru, plină de praf, pe care au păstrat-o cu drag ca element de autenticitate. Au păstrat ușile vechi de peste 100 de ani, vitraliile, luminatorul original recondiționat și, în camere, martorii pereților anteriori.

Pe lângă salonul principal, cu masa comunală „unde vin oameni necunoscuți și pleacă prieteni”, arhitecta Eliza Yokina a recreat în contrapondere două încăperi inspirante și perfecte pentru lucru: camera bleu, cu abajururi create de echipa Simbio, și camera roz – un elogiu adus artistei Louise Bourgeois – în care îți zâmbește dintr-o poză monocromă faimoasa sculptoriță.

Nu sunt o persoană matematică, dar nu pot să nu mă las învăluită de geometria formelor care se repetă într-un minuțios montagne russe experimental. Restaurantul cu show kitchen la parter și barul de la demisol dezvăluie un laitmotiv: hexagonul – o formă pe care o întâlnesc începând cu mesele, continuând cu recipientele pentru nota de plată și încheind cu ceasul – oglindă din camera Louise Bourgeois sau luminatoarele.

Spațiul înalt, care-ți dă impresia că nu se mai termină, își găsește echilibrul perfect în spațiul de la demisol: intim, ca un întrerupător magic care face să se volatilizeze orice gânduri. Simbio are acum, în noul său cămin de pe strada Negustori, 90 de locuri plus o fabuloasă grădină cu 40 de locuri și o mansardă cu potențial. S-a îmbogățit cu o sobă refăcută și construită pe perete, cu o suplețe spontană și cu un soi de preaviz al expresiei „coup de foudre”.

Dar destul cu detaliile de design. Dincolo de casă, canapele și figuri geometrice, Simbio se traduce în oameni. Dana îmi explică, zâmbind, câte nopți petrec cei din echipă. Împreună. Neintenționat. Doar pentru că le place să încerce rețete noi și să facă liste de muzică bună. Până și muzica de aici are legendele ei: muzica de la Simbio – cum spune Dana, este de fapt o lista improvizată din cel mai intim playlist al lor, din telefon. Și pe bună dreptate, pe durata întregului interviu m-am lăsat alintată de Placebo, Arctic Monkeys, Muse, Snow Patrol sau Florence and The Machine. Și nu-i puțin lucru!

Visele din liceu se împlinesc! Stă dovadă faptul că Dana și Iulia s-au ales una pe cealaltă încă din clasa a noua, de când au stat în aceeași bancă, construindu-și vise „de oameni mari”. Dana a făcut Dreptul, Iulia ASE-ul. Energia Danei nu și-a găsit stare până nu a ajuns într-un stagiu la Ministerul de Externe, de unde a fost aleasă apoi pentru un post de atașat la New York. Iulia a plecat la un MBA la Londra, apoi s-a dezvoltat frumos într-o corporație. Povestea ni se întrerupe din când în când, doar când sună telefonul: „Angela, 5 persoane de la ora 8, da, da. O zi bună, mulțumim, la revedere!”.

Dana e cea care răspunde la telefonul de rezervări. Are un zâmbet imens și i se simte bucuria în voce atunci când vorbește despre cel mai drag proiect al ei. Și Dana și Iulia sunt niște personaje atipice: vin la mese, vorbesc cu tine, te întreabă ce ți-ar plăcea să încerci sau de ce să comanzi nu-știu-ce ispită din meniu. Drept dovadă îl am pe domnul așezat în spatele nostru, la o masă plină cu delicii, care se ridică cu o sugestie drăgălașă de… ciorbă. Ochiurile Florentine și fresh-ul din fața lui mi-aduc aminte că acuși se apropie ora micului dejun.

Fetele de la Simbio, cum le numește toată lumea, vorbesc despre relaxare într-un mod în care nu am mai auzit vorbindu-se. Este o altfel de percepție și toate conceptele pe care Simbio le adună sunt împământenite în alte colțuri ale lumii. E și normal, după ce trăiești ani buni în New York și Londra.

Toate rețetele sunt testate, re-testate și îmbunătățite până când fiecare punct al meniului îți poate alinta papilele gustative într-un mod care să te transforme într-un barometru al bucătăriei urbane. Eu îmi recunosc păcatul: mousse-ul de ciocolată. Și popularul „Antiaging”.

Simbio se promite a fi un hub, un loc al întâlnirilor, un loc unde poți gusta civilizația la propriu și la figurat. Îți lasă aceeași senzație cu un fruct proaspăt, verde și zemos pe care îl guști la sfârșitul unei zile pline. Ah, a trecut ora micului dejun și sunt pe cale să întârzii la un alt interviu. La Simbio mă întorc sâmbătă!

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii