Fotografiile reprezintă peisaje de început de primăvară, surprinse de Cristi Puiu în câteva județe din țară. Toate creaţiile sunt reunite sub numele de „Fozakakozfea”- un cuvânt inventat de fiica regizorului, pe când aceasta avea patru ani.
„Fozakakozfea” este cea de-a doua expoziție a lui Cristi Puiu, iar ideea i-a venit în timp ce se întorcea în România de la filmările pentru un nou proiect.
Mai jos, manifestul expoziției, semnat de Cristi Puiu.
„La începutul lui februarie, mă întorceam de la Ljubljana
descurajat și deznădăjduit, după ce în zadar
mă străduisem să salvez sunetul noului meu film.
Din motive cu totul misterioase,
precum cele care au împiedicat bunul mers al filmării,
nu am reușit să așez împreună sunetul și imaginea filmului.
Și tot drumul nu am făcut altceva decît să socotesc,
să evaluez și să pun laolaltă presupusele cauze ale acestei neîmpliniri,
să caut împreună cu Anca soluții pentru a putea repara
ceea ce a mai rămas de reparat.
Pentru că la Ljubljana plecasem cu mașina, drumul la întoarcere a fost lung
și mi-a dat timp să întorc pe toate părțile povestea cu sunetul neterminat.
În tot acest timp, prin fața parbrizului defilau dealuri, și văi, și cîmpii.
Încet, încet, lumea din care iarna se pregătea să plece
intra în consonanță cu propria mea deznădejde.
Șoseaua spartă, străjuită de stîlpi de ciment și copaci zgribuliți,
gospodăriile mărginite de garduri improvizate, casele strîmbe sprijinite una de cealaltă,
deșeurile de tot soiul aciuate prin văioage, structurile de beton plantate ici și colo…
Din marginea drumului și pînă la orizont,
către punctul de fugă,
țara părea să îngîne aceeași poveste
pe care, la Ljubljana, eu însumi o îngînasem,
în vreme ce, împreună cu Zoran,
cu Ognien și cu Christophe,
trăgeam de sunetul filmului,
ca să nu ne scape.
Și atunci, deodată, m-am liniștit.
Pentru că demult, în secret, îmi doream să adun
într-o suită interminabilă de imagini corect expuse
piesele acestui puzzle, pulsația epocii care încă se stinge,
și pentru că Sorin
îmi pusese la dispoziție
spațiul galeriei sale
pentru luna octombrie,
am hotărît ca,
odată ce ajung acasă,
să pornesc la drum
și să fotografiez
vestigiile acestei epoci
atunci cînd primăvara se întoarce,
atunci cînd iarba, cuminte,
începe să spargă asfaltul.
Astfel, am ajuns să îmi petrec luna martie pe coclauri,
către răsărit, de-a lungul Dunării, spre Marea Neagră,
făcîndu-le cu mîna lui Mazilescu și Nichita,
lui George Topîrceanu și Ion Pillat,
străduindu-mă să închid între marginile cadrului
o declarație de dragoste conformă cu fiorul
pe care depărtarea mi-l provoacă.
Și doar tîrziu am înțeles că piesele acestui puzzle
nu compuneau Întoarcerea lui Immanuel,
și nici Căprioara de porțelan,
nici Cobe, și nici Salut! Murim!,
ci FOZAKAKOZFEA,
cuvîntul
pe care Zoe
l-a scris cînd avea patru ani
pe o coală A4 pe care mai întîi le desenase
pe Ana și pe Elsa din Frozen.”
Cristi Puiu s-a născut în anul 1967, la București. Începe, în 1992, studii de pictură la École supérieure d’art visuel din Geneva, pe care le abandonează pentru a se înscrie la secția de film. A regizat filmele Marfa și banii (2001), Moartea domnului Lăzărescu (2005), Aurora (2010), Sieranevada (2016). Sieranevada a fost propunerea României la Oscar acum doi ani.
Credit foto: Sorin Neamțu
