FacebookTwitterLinkedIn

În primele trei luni ale anului, volumul exportului produselor alimentare şi a băuturilor din Regatul Unit către UE a scăzut cu 47% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Exportul către Irlanda a scăzut cu mai mult de două treimi.

Pe pieţele din Germania, Spania şi Italia, în perioada analizată, nu a ajuns nici jumătate din cantitatea obişnuită de mărfuri. Astfel, exportul de whisky către Uniunea Europeană s-a redus cu 32,3%, al ciocolatei cu 36,9%, al produselor lactate cu mai mult de 90%, al brânzeturilor cu mai mult de două treimi, notează Rador.

Producătorii britanici de alimente şi băuturi au pierdut în primul trimestru al anului aproximativ două miliarde de lire sterline, a declarat Dominic Goudie, directorul pentru comerţ exterior al organizaţiei profesionale FDF. El a apreciat că dimensiunea pierderii este de-a dreptul catastrofală şi arată foarte clar la ce trebuie să se aştepte producătorii britanici din cauza noilor piedici care se ridică în faţa comerţului cu statele din Uniunea Europeană.