Cautare




, Contributor

Travel |
|

Experiențe gastronomice de avut într-o viață: Harrods Terrace din Londra

harrods-the-georgian-restaurant.jpg
Mii de noi restaurante se deschid în fiecare an, dar unele locuri rămân legendare. Orice adevărat gurmand trebuie să experimenteze măcar o dată în viaţă un foie gras ,,a la Ritz”, un Tafelspitz de la restaurantul hotelului vienez Sacher sau o ceaşcă de ceai cu scones la Harrods.

Recunosc, nu am o relaţie bună cu rezervările de restaurant. Vieţile noastre arhipline abundă şi aşa în certitudini notate cu liniuţă între copertele agendelor săptămânale, încât măcar din când în când vreau să mă revolt cu ceva spontan. Cum ar fi un „ceai de la ora cinci“ băut la Harrods, pe faimoasa terasă închisă de la etajul patru.

Am ajuns acolo pentru prima oară nu doar datorită faimei locului, ci şi pentru că Georgian Restaurant, care conţine terasa, nu mai avea nicio masă liberă, iar eu refuzasem din principiu să-mi organizez toată ziua în jurul unei ore fixe. Terasa, în schimb, avea un principiu mult mai drag mie: primul venit, primul servit.

Tot răul spre bine, pentru s-a dovedit a fi mult mai luminoasă şi mai liniştită, cu excepţia podelei care trepidează uşor, din cauza curentului puternic de pe latura de vest a clădirii. Pe lângă ceaiul de la ora cinci, festinul cuprinde trei tăviţe supraetajate cu prăjituri, sendvişuri şi celebrele „scones“, un hibrid între pâine şi brioşă cu interiorul moale, aproape untos.

Lângă ele, boluri miniaturale de sticlă cu fructe şi smântână dulce, plus vreo zece „soldăţei“ sub forma unor borcănele cu dulceţuri englezeşti, numai bune pentru de întins pe jumătate de „scone“.

Sendvişurile servite la ceaiul londonez de la ora cinci fac parte dintr-o categorie aparte, aflată undeva la intersecţia dintre pătrăţoasele sendvişuri clasice din copilărie şi uriaşele „clubhouse sandwiches“ americane: sunt triunghiuri de pâine integrală fragedă, fără urmă de coajă, fiecare reprezentând o altă combinaţie de ingrediente: somon afumat cu pastă de capere, castravete cu cremă de iaurt mentolat, brânză cheddar şi murături Branston sau salată de ou cu muştar.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii