FacebookTwitterLinkedIn

Conform unei cercetări realizate de Reveal Marketing Research, în mediul rural, segmentul milenialilor este cel mai vocal în ceea ce privește promovarea brandurilor către alți cunoscuți, având chiar o evoluție semnificativă din august (69%) până în septembrie (78%). De cealaltă parte, în mediul urban, seniorii pensionari recomandă în cea mai mare măsura produsele cu impact pozitiv altor persoane, fiind promotori numeroși ai brandurilor în luna august (41%), informează platforma Industria Cărnii.ro.

Studiul relevă faptul că cei mai constanti detractori ai brandurilor sunt tinerii profesioniști în mediul urban (52%) și milenialii în mediul rural (58%), cu o cădere ușoara în septembrie, comparativ cu august (41%, respectiv 50%). Ei declară că atunci când au o experiență neplăcută cu un produs sau un serviciu aleg să le spună și celorlalți despre dezamăgirea pe care au avut-o, cu scopul de a-i preveni.

Persoanele mature fără partener sunt constante în mediul urban (20%), respectiv rural (37%) și reprezintă segmentul cel mai pasiv chiar și în momentul unei bune interacțiuni cu o companie. Comportamentul lor nu este deloc afectat, ba chiar nu devin mai loiali acelui brand. În viitor, iau în calcul să apeleze la alte produse sau mărci.

Atât în luna august, cât și în luna septembrie, românii și-au menținut opiniile în aproximativ aceleași proporții (46%, respectiv 47%) și au afirmat că atunci când văd o campanie pe care o consideră bună (reclama TV sau online, afișe outdoor sau indoor) își creeaza o impresie pozitivă despre marcă și produsele/serviciile acesteia. Mai mult, ei sunt deschiși să încerce un brand ca urmare a unei reclame pe gustul lor.

Milenialii și familiile moderne (peste jumătate) sunt segmentele cele mai dispuse să încerce un brand nou dacă le-a fost stârnit interesul cu o campanie publicitară despre acesta, opinie valabilă atât pentru urban, cât și pentru rural.

Studiul a utilizat ca metoda de chestionat CAWI (Computer Assisted Web Interview) prin intermediul căreia au fost derulate 1.018, respectiv 1.017 interviuri online cu respondenți peste 18 ani, pe un eșantion reprezentativ la nivel național urban și rural în lunile august și septembrie 2020 (5-13 august și 9-17 septembrie).