FacebookTwitterLinkedIn

În perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2021, bugetul brut de publicitate comercială, consumat pe cele mai mari 13 rețele de radio, s-a ridicat la 161,6 milioane de euro (rate card), în creștere cu 28,3% față de anul 2020, potrivit studiului „Monitorizarea Investițiilor în Publicitatea pentru Radio (MIPR), realizat de BRAT. Este o majorare firească, ținând cont că în perioada de lockdown din 2020, mulți clienți fie și-au oprit campaniile de promovare, fie le-au redus în contextul crizei medicale.

Important: Acest bugetul a fost calculat pe baza tarifelor de publicitate (rate card) ale rețelelor de radio, fără să fie scăzute discounturile și gratuitățile acordate de radiodifuzori.

Primele șapte luni ale acestui an reprezintă o revenire la normalitatea de dinaintea pandemiei. Bugetul de publicitate comercială consumat pe radio este mai mare cu 10,7% față de aceeași perioadă a anului 2019, o dovadă că investitorii nu numai că au recuperat pierderile din prima parte a anului pandemic 2020, dar au ținut să apese pedala accelerației în dorința de a încuraja vânzările.

În primele șapte luni ale anului 2021, numărul de spoturi difuzate pe cele 13 rețele de radio, monitorizate de BRAT, s-a ridicat la 412.540, mai mare cu 21,5% față de același interval de timp din 2020 și cu 4,8% față de 2019.

Sectorul care a consumat cel mai mare bugetul de publicitate pe piața radio este reprezentat de operatorii de retail (magazine, supermarketuri, hipermarketuri, electrocasnice și IT&C): 51,06 milioane de euro (rate card), reprezentând 31,6% din totalul bugetului investit.

Alte sectoare cu investiții mari în piața de radio, cu bugete calculate la rate card:

Farmaceutice/Sănătate – 32,2 milioane de euro (cotă de piață de 20%)

Comunicații – 15,6 milioane de euro (cotă de piață de 9,7%)

Divertisment & Media/Timp liber – 9,9 milioane de euro (cotă de piață de 6%)

Liderul topului investitorilor în publicitate radio, în primele șapte luni ale acestui an, este Zdrovit, companie de distribuție de medicamente și suplimente alimentare, cu un buget de 16,2 milioane de euro (rate card) și 34.482 de spoturi difuzate, conform BRAT.

Pe locul secund este plasată rețeaua de hipermarketuri Carrefour cu 7,2 milioane de euro (rate card) și 17.797 inserții difuzate.

Orange ocupă a treia treaptă a podiumului cu un buget de 6,9 milioane de euro și 16.398 de difuzări.

În TOP 20 clienți publicitari se numără numai puțin de 11 companii din domeniul retail.

BRAT este organizația industriei de media din România care măsoară audiența presei scrise și a mediului online, auditează tirajele (presa scrisă) și monitorizează investițiile în publicitate (presa scrisă, online, radio și outdoor).