La 16 ani, Koum și mama sa au imigrat la Mountain View, ca urmare a mediului politic agitat și a antisemitismului, și au cumpărat unu apartament mic cu două dormitoare printr-un program de asistență guvernamentală. Tatăl său nu a reușit niciodată. Mama sa a umplut valizele cu stilouri și 20 de caiete sovietice ca să evite să plătească pentru rechizite în Statele Unite. Ea s-a apucat de babysitting și Koum spăla podeaua unui magazin ca să o ajute să se descurce cu banii. Atunci când mama sa a fost diagnosticată cu cancer, ei au trăit din pensia sa de dizabilitate. Koum vorbea destul de bine engleza, dar îi displăcea caracterul nestatornic al prieteniilor din liceele americane; în Ucraina, mergeai la școală timp de zece ani cu același grump mic de prieteni. “În Rusia, chiar ajungi să cunoști o persoană.”
La școală, Koum era un scandalagiu, dar până la 18 ani a învățat singur programare, cumpărându-și manuale de la un magazin de cărți secodn hand și returnându-le atunci când termina. S-a alăturat unui grup de hackeri, numit woowoo, din rețeaua de chat a Efnet, înghesuită în serverele Silicon Graphics, și vorbea cu cofondatorul Napster, Sean Fanning.
S-a înscris la universitatea de stat San Jose și și-a luat o a doua slujbă ca tester de securitate al Ernst & Young. În 1997, s-a trezit stând la un birou distanță de Acton, angajatul Yahoo, pentru a inspecta sistemul de publicitate al companiei. “Îți puteai da seama că este puțin diferit,” își amintește Acton. “Punea multe întrebări fără sens, precum ‘Care este politica aici, Ce facem aici?'”Alți angajați Ernst & Young foloseau tactici sensibile, precum oferirea de sticle de vin. “Nu contează,” spune Acton. “Hai să trecem la treabă”.
S-a dovedit că și lui Koum îi plăcea stilul lipsit de sens al lui Acton: “Niciunul dintre noi nu putea să facă lucruri absurde,” spune Koum. Șase luni mai târziu, Koum a aplicat la Yahoo și a fost angajat ca inginer de infrastructură. Era încă la universitatea de stat din San Jose și avea jobul la Yahoo de două săptămâni, când unul dintre serverele companiei s-a stricat. Cofondatorul Yahoo, David Filo, l-a sunat ca să-i ceară ajutorul. “Sunt la un curs,” i-a răspuns Koum discret. “Vino cât mai repede la birou.” Filo avea o echipă mică de ingineri de server și avea nevoie de tot ajutorul pe care îl putea primi. “Oricum nu-mi plăcea școala,” spune Koum. A renunțat la facultate.
Când mama sa a murit de cancer în 2000, Koum s-a trezit brusc singur, tatăl său murise în 1997. El îi acordă lui Acton meritul de a-i fi fost alături și a-i fi oferit sprijin. “Mă invita la el acasă,” își amintește Koum. Cei doi au început să meargă împreună la schi, să joace fotbal și Frisbee.
În următorii nouă ani, perechea a privit Yahoo trecând prin numeroase creșteri și căderi. Acton a investit în boom-ul punct com și a pierdut milioane în 2000. Deși acum îi displace publicitatea, atunci era foarte implicat în asta, ajutând la lansarea importantei și mult amânatei platforme de publicitate Project Panama în 2006. “Să lucrezi cu reclame este deprimant,” spune acum. “Nu îmbunătățești viața nimănui eficientizând reclamele.” Era epuizat emoțional. “Puteam observa asta la el pe holuri,” spune Koum, căruia nu-i plăcea situația. În pagina sa de LinkedIn, Koum își descrie fără entuziasm ultimii trei ani la Yahoo prin “Am făcut câte ceva.”
În septembrie 2007, Koum și Acton au plecat de la Yahoo și și-au luat un an liber pentru a se destresa, călătorind în America de Sud și jucând frisbee. Amândoi au aplicat, fără succes, la Facebook. “Facem parte din clubul celor respinși de Facebook,” spune Acton. Koum își cheltuia economiile în valoare de 400.000 de dolari făcute la Yahoo fără să aibă o direcție în minte. Apoi, în ianuarie 2009, și-a cumpărat un iPhone și a realizat că App Store-ul, în vârstă atunci de șapte luni, era pe punctul de a da naștere unei noi industrii de aplicații. El l-a vizitat pe Alex Fishman, un prieten din Rusia care invita acasă la el comunitatea rusească locală pentru seara săptămânală de pizza și filme. Aproape 40 de oameni au venit. Ei doi au stat în bucătăria lui Fishman timp de mai multe ore vorbind despre ideea lui Koum pentru o aplicație.
“Jan îmi arăta agenda sa telefonică,” își amintește Fishman. “Se gândea că ar fi cu adevărat cool să ai statusuri lângă numele oamenilor.” Statusurile urmau să arate dacă vorbești la telefon, dacă nu mai ai baterie sau dacă ești la sala de fitness. Koum avea nevoie de un dezvoltator de aplicații pentru iPhone , așa că Fishman i l-a prezentat pe Igor Solomennikov, un dezvoltator din Rusia pe care l-a găsit pe RentACoder.com.
Koum a ales imediat numele WhatsApp, pentru că suna ca “What’s up” (ce mai faci) și o săptămână mai târziu, de ziua sa, pe 24 februarie, 2009, a fondat WhatsApp Inc. în California. “El este foarte conștiincios,” spune Fishman. Aplicația nici nu fusese scrisă încă. Koum a petrecut zile întregi pentru a crea codul backend care urma să sincronizeze aplicația cu orice număr de telefon din lume, cercetând cu atenție un articol de pe Wikipedia care includea prefixele internaționale – a petrecut multe luni actualizând aplicația pentru sute de particularități regionale.
Varianta inițială WhatsApp se tot strica și bloca, și când Fishman a instalat-o pe telefonul său, doar o mână dintre sutele de numere din agenda sa telefonică – majoritatea prieteni ruși locali – o mai descărcaseră. Într-o seară acasă la Tony Roma, Fishman i-a prezentat problemele și Koum și-a luat notițe într-unul dintre caietele din era sovietică pe care îl cumpărase cu mulți ani în urmă și îl păstrase pentru proiecte importante.
Luna următoare, după un joc de frisbee cu Acton, Koum a admis că probabil ar fi mai bine să strângă tot și să înceapă să-și caute un job. Acton s-a împotrivit. “Ai fi un idiot dacă ai renunța tocmai acum,” i-a spus. “Mai acordă-i câteva luni.”
Ajutorul a venit de la Apple care alansat notificările push în iunie 2009, permițându-le dezvoltatorilor să-și atenționeze utilizatorii atunci când nu folosesc aplicația. Jan a îmbunătățit aplicația astfel încât, de fiecare dată când îți schimbai statusul – “Nu pot vorbi. Sunt la sala de fitness” – aplicația îți anunța toate contactele. Prietenii ruși ai lui Fishman au început să o folosească pentru a-și trimite unul altuia statusuri amuzante precum “M-am trezit târziu” sau “Sunt pe drum.”
“La un moment dat, a devenit oarecum o formă de mesagerie instant,” spune Fishman. “Am început să-l folosim cu statusuri precum ‘Ce faci?’ și cineva răspundea.” Jan urmărea statusurile care se schimbau de pe un Mac Mini din casa sa din Santa Clara și a realizat că a creat din gereșeală un serviciu de mesagerie. “Să poți contacta într-o secundă pe cineva aflat la celălalt capăt al lumii, de pe un dispozitiv pe care îlai mereu cu tine, era într-adevăr puternic,” spune Koum.
Singurul serviciu gratis de mesagerie din acel moment era BBM, al BlackBerry, dar funcționa doar între telefoanele BlackBerry. Mai erau și G-Talk, al Google, și Skype, dar elementul distinctiv al WhatsApp era că te înregistrai cu numărul de telefon. Koum a lansat WhatsApp 2.0, cu o componentă de mesagerie, și a privit cum numărul utilizatorilor activi a crescut la 250.000. S-a dus să-l vadă pe Acton, care era tot șomer și implicat într-o altă idee de start-up care nu avea să ducă nicăieri.
Cei doi au stat la masa din bucătăria lui Acton și au început să-și trimită mesaje pe WhatsApp, care avea deja incorporat faimosul semn dublu check care arăta că celălalt telefon ți-a primit mesajul. Acton a realizat că se uita la o experiență de mesagerie cu un potențial mult mai amplu – și mult mai eficientă decât așa-numitele mesaje MMS pentru trimiterea fotografiilor și a altor tipuri de media care adesea nu funcționau. “Beneficiai de toată abundența internetului,” spune el.
El și Koum lucrau din Red Rock Cafe, un pub pentru fondatorii de start-up-uri aflat la intersecția străzilor California și Bryant în Mountain View. Al doilea etaj încă mai este plin de oameni cu laptopuri, care scriu coduri în liniște. Cei doi erau adesea acolo, Acton mâzgălind notițe și Koum tastând. În octombrie, Acton a convins cinci foști colegi de la Yahoo să investească 250.000 de euro și, ca urmare, i s-a acordat titlul de cofondator și a primit un procent din afacere. S-a alăturat oficial la 1 noiembrie (Cei doi fondatori încă dețin împreună peste 60% – un număr mare pentru un start-up din zona de tech – și se crede că Koum are o parte mai mare pentru că a implementat ideea originală timp de nouă luni înainte să să alăture și Acton. Despre primii angajați se consideră că au procente aproximativ egale, de aproape 1%. Koum refuză să comenteze despre asta.)
Perechea primea un număr covârșitor de emailuri de la utilizatorii de iPhone, încântați de posibilitatea de a trimite gratuit mesaje oriunde în lume și disperați să le trimită mesaje pe WhatsApp și prietenilor care aveau Nokia sau Blackberry. Android-ul fiind doar un impuls scurt pe radar, Koum a angajat un prieten vechi care locuia în Los Angeles, Chris Peiffer, să facă versiunea pentru BlackBerry a WhatsApp. “Eram sceptic,” își amintește Peiffer. “Oamenii au SMS-uri, nu?” Koum i-a explicat că mesajele oamenilor chiar contau în țări diferite. “Nu pare în regulă,” i-a răspuns el. “Este o tehnologie veche, ca mașinăriile fax rămase din anii 1970.” Peiffer s-a uitat la creșterea evidentă a numărului de utilizatori și s-a alăturat.
Prin rețeaua lor de la Yahoo, au găsit un start-up care subînchiria birouri într-un depozit din Evelyn Ave. Cealaltă jumătate a clădirii era ocupată de Evernote, care ulterior i-a dat afară ca să ia întreaga clădire. Se înveleau cu pături ca să se încălzească și lucrau pe mese ieftine de la Ikea. Nici atunci nu era niciun semn WhatsApp în birou. “Îndrumarea lor era ‘Găsește clădirea Evernote. Ocolește-o până în spate. Găsește o ușă pe care nu scrie nimic. Bate la ușă,'” își amintește de primul său interviu Michael Donohue, unul dintre primii ingineri pentru BlackBerry.
Cu Koum și Acton lucrând pe gratis în primii ani, cel mai mare cost inițial era reprezentat de trimiterea de mesaje de verificare către utilizatori. Ei lucrau cu brokeri de mesaje precum Click-A-Tell, care trimiteau un mesaj în Statele Unite pentru 2 cenți, dar în Orientul Mijlociu pentru 65 de cenți. Astăzi, verificarea prin mesaje costă compania aproximativ 500.000 de dolari pe lună. Costurile nu erau atât de mari atunci, dar erau suficient de ridicate încât să golească contul bancar al lui Koum. Din fericire, WhatsApp începea treptat să aducă venituri, aproximativ 5.000 de dolari pe lună până la începutul anului 2010 și suficient cât să acopere costurile de atunci. Fondatorii schimbau ocazional aplicația de la gratis la plătită, ca să nu crească mult prea repede. În decembrie 2009, ei au îmbunătățit WhatsApp-ul pentru iPhone, astfel încât să poate trimite fotografii și au fost șocați să vadă numărul de utilizatori crescând chiar și atunci când aplicația avea eticheta de preț de 1 dolar. “Știi, cred că am putea chiar să rămânem cu plată,” i-a spus Acton lui Koum.
Până la începutulanului 2011, WhatsApp a ajuns în top 20 din App Store-ul din Statele Unite. În timpul unui prânz cu angajații, cineva l-a întrebat pe Koum de ce nu vorbește cu presa despre asta. “Marketingul și presa ridică praful,” răspunde Koum. “Îți intră în ochi și nu te poți concentra pe produs.”
Investitorii de tip venture capitalist nu aveau nevoie ca presa să le spună că WhatsApp devenea viral. Koum și Acton refuzau toate cererile să vorbească. Acton vedea finanțarea de tip venture capitalist ca pe un bailout. Dar partenerul Sequoia, Jim Goetz, era insistent, petrecând opt luni încercând să convingă oricare dintre fondatori să accepte. S-a întâlnit cu o duzină de alte companii din sectorul de mesagerie, precum Pinger, Tango și Baluga, dar era clar că WhatsApp era lider și, spre surpriza lui Goetz, start-up-ul deja plătea taxe pe venit de tip corporate: “Este prima dată când am văzut asta în întreaga mea carieră din venture.” A ajuns până la urmă să vorbească cu Koum și Aton în Red Rock Cafe, a răspuns la un baraj de întrebări de la ei și a promis să nu insiste cu modele de publicitate, ci să se poarte ca un consultant strategic. Au acceptat eventual o investiție de 8 milioane de dolari de la Sequoia, peste investiția seed de 250.000 de dolari.
Doi ani mai târziu, în februarie 2013, când baza de utilizatori a WhatsApp a crescut la 200 de milioane de utilizatori activi și numărul de angajați la 50, Acton și Koum au fost de acord că era timpul să atragă mai mulți bani. “Ca să fim siguri,” spune Acton, care își amintește că mama sa, care conducea propria afacere, pierdea nopțile pentru a face statele de plată. “Nu vrei niciodată să fii în poziția în care nu poți face plata salariilor.” Au decis să organizeze o nouă serie de finanțare, în secret. Sequoia ar fi investit alte 50 de milioane de dolari, evaluând WhatsApp la 1,5 miliarde. În acel moment, Acton a fotografiat situația din bancă a WhatsApp și i-a trimis-o lui Goetz. Scria 8,257 milioane de dolari, încă în exces față de toți banii pe care îi primiseră cu ani în urmă.
Acum cu o sumă chiar mai mare în conturile bancare, Acton a mers la un proprietar local, interesat să închirieze o clădire nouă de trei etaje. Proprietarul nu știa ce e WhatsApp, dar banii au vorbit. Noua clădire este încă în construcție și WhatsApp se va muta acolo în vara aceasta, când numărul angajaților se va dubla la 100.
La începutul lunii februarie, 2014, Koum trece pe lângă noua clădire în Porsche-ul său, în drum spre cursul de box pe care îl ratează adesea și la care acum a întârziat. Va pune într-un final un semn “WhatsApp”? “Nu văd de ce ar trebui să fie un semn. E doar o manifestare a ego-ului,” explică el. “Știm cu toții unde lucrăm.” Mai târziu, merge către blocul din San Jose, ia o geantă de sport și intră într-o sală de sport prost luminată pentru o lecție privată cu un profesor mic, care mestecă gumă și stă lângă o boxă din care se aude muzică rap. “Îi place Kanye,” spune antrenorul zâmbind. Ține sus două mănuși de box în timp ce Koum lovește încet, dar cu putere. La fiecare câteva minute, Koum face o pauză, își dă jos mănușile și verifică dacă a primit mesaje de la Acton despre serverele WhatsApp. Stilul de box al lui Koum este foarte concentrat, spune antrenorul. Nu vrea să înceapă să facă kickboxing, ca majoritatea studenților, vrea doar să învețe să lovească. S-ar putea spune același lucru despre un anumit serviciu de mesagerie care vrea să fie cât mai direct posibil.
E adevărat, spune Koum, strâmbându-se în timp ce-și pune șosetele și pantofii. “Vreau să fac un singur lucru și să-l fac bine.”
