FacebookTwitterLinkedIn

„(…)Am ales elefant.ro pentru notorietatea pe care o are în piață și pentru baza solidă de peste 3 milioane de clienți. Cred cu tărie că produsele pe care evoMAG le aduce în elefant.ro completează foarte bine oferta existentă“, a punctat Mihai Pătrașcu, fondator & CEO al evoMAG.

 Parteneriatul dintre cei doi retailer presupune includerea în oferta elefant.ro a peste 3.500 de produse furnizate de evoMAG până la final de an, dintre acestea, o mare parte fiind deja listate.

„Anul 2020 a fost atipic, chiar de cotitură pentru comerțul digital. Mulți români au descoperit că online pot comanda în siguranță și ușor tot ceea ce au nevoie, din confortul propriului cămin. 2021 este un an în care trebuie să consolidăm această tendință. Ne bucură faptul că evoMAG, un jucător recunoscut pentru seriozitate și profesionalism, a ales elefant.ro pentru consolidarea vânzărilor sale online”, a conchis Sergiu Chircă, Director General la elefant.ro.

Majoritatea produselor comercializate pe elefant.ro se încadrează în categoriile: Telefoane mobile și accesorii, Electrocasnice, Electronice, Echipamente audio și foto.