Cautare




, Contributor

analist piața asigurărilor

Opinii |
|

Everestul Simonei Halep

Unghiurile nu se mai deschid, mâna tremură, presiunea e mare. E al dracu’ de greu să fii nr. 2 în ierarhia celor mai bune jucătoare de tenis din lume. Boala  Simonei Halep este aceea a înalţimilor escaladate fără tub de oxigen, numai cu aerul din plămâni.
??????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????

Să urci Everestul WTA doar cu inima şi racheta din dotare nu e suficient. Când Simona ocupa locul 50 în clasamentul mondial, curajul era tot ceea ce avea nevoie. Şi curaj avea fata asta cu suflet mare. Unghiurile se deschideau, mâna nu tremura, presiunea era mică. Cu acest bagaj, simplu, în aparenţă, Halep a reuşit să răstoarne toate prejudecaţile existente în privinţa dinamicii tenisului feminin.

Modelul ideal de tenismenă însemna pentru specialişti o sportivă cu înălţime de cel puţin 1,75 m, care stă bine pe picioare şi loveşte puternic mingea. Şharapova, Serena Wiliams, Azarenka, Cibulkova, toate se apropie de acest model şi toate au ocupat şi ocupă şi în prezent locuri în Top Ten.  Halep a propus lumii tenisului un alt algoritm. Mică de statură, a compensat lipsa taliei cu viteza de iepuraş Duracell. Şi-a pus în valoare plasamentul pentru a atenua forţa mai scăzută a loviturilor. Nu în ultimul rând, a arătat în circuit o mobilitate ieșită din comun şi un rever în lung de linie, excepțional.

Odată cu Simona, lumea tenisului s-a reinventat. Jucătoarele mai puţin dotate fizic au înţeles că au oricând o şansă să participe la masa bogaţilor. Că nu mai trebuie să se resemneze când întâlnesc de cealaltă parte a fileului, monumente ale naturii. Simona a propus lumii diversitatea fizică la nivel de înaltă performanţă dar şi supremaţia mentalului în raport cu forţa brută. Adică exact ingredientele care fac frumuseţea tenisului, un sport în care învingătorul e greu de anticipat.

Ajunsă sus, în aerul rarefiat al înalţimilor clasamentului WTA, Simonei nu îi mai este suficient curajul. E o altă lume aici. Ajungi să joci mai puţin şi doar în turneele importante, pentru a nu-ţi risipi energia. Miza se concentrează pe aceste turnee şi orice ieşire timpurie din joc e contabilizată dublu în planul imaginii. De aici stressul care influenţează randamentul în meci.

Apoi presiunea e alta. Cea mediatică însemnând participarea la conferinţe de presă, interviuri, evenimentele sponsorilor, şedinţe foto. Toate acestea afectează pregătirea. Chiar dacă antrenamentele continuă să fie la fel de dure, mintea rămâne de multe ori în altă parte.

Nu în ultimul rând, banii. Contractele cu sponsorii reprezintă o sursă consistentă de venituri dar şi una, la fel de importantă, de consum nervos. Asta pentru că  sponsorizările sunt condiţionate de un anumit nivel al performanţelor obţinute de sportive. Când eşti numărul 50 în lume, ţi se cere să ajungi mai sus, pentru că este loc destul de urcat. Când eşti numărul 2 mondial ţi se cere  să-ţi păstrezi, cel puţin, poziția. Infinit mai greu!

Am urmărit meciul Simonei Halep în recentul turneu din China, acolo unde a pierdut în faţa Garbinei Muguruza. Sportiva noastră se află la o răscruce, se simte asta. Toate cele descrise mai sus apasă asupra ei.

Întrebarea care stă pe buzele tuturor este dacă Halep n-a dansat decât o vară sau, ca în cărţile lui Marx, cariera ei se înscrie în logica  progresului în spirală, adică a căzut acum ca să poată reveni pe o treapta superioară în viitor. Personal aş îndrăzni un pronostic. Dacă Simona poate rezista în urmatoarele 6 luni în top 5 WTA, atunci va rămâne aici până aproape de sfârşitul carierei. Dacă nu, atunci nu va mai reveni vreodată în top 5.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii