Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

Eurosport difuzează un interviu cu Nadia Comăneci în magazinul Eurosport „Drumul spre aur”

Magazinul Eurosport „Drumul spre aur” difuzează un interviu cu cvintupla campioană olimpică, Nadia Comăneci, luni, 14 martie, de la ora 20:00, în cel de-al doilea episod al seriei de șase, difuzat pe televiziunile Eurosport și online, pe Eurosport Player, informează Media Expres.
Nadia Comaneci

Nadia Comăneci vorbește despre Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976, atunci când avea doar 14 ani și a devenit prima gimnastă care a primit „nota perfectă”, 10. În prezent Nadia Comăneci este cetățean american și este un model de inspirație ce îndeamnă oamenii să folosească sportul pentru dezvoltarea personală.

Programul de 30 de minute cuprinde și povestea Cătălinei Ponor, considerată de Nadia Comăneci drept una dintre cele mai bune gimnaste românce ale ultimelor două decenii. Cătălina Ponor, de cinci ori medaliată olimpică, cu trei medalii de aur la Jocurile Olimpice Atena 2004, va reveni în competiția olimpică de la Rio, în acest an, deși își anunțase retragerea la Olimpiada londoneză.

Cătălina Ponor oferă telespectatorilor detalii tehnice și va dezvăluie calitățile necesare pentru a concura la bârnă, în secțiunea „Tech Talk”.

CELE MAI VIZIONATE TELEVIZIUNI DE SPORT ÎN FEBRUARIE 2016. 

Tot în acest episod apare și luptătoarea de taekwondo Raheleh Asemani, care încearcă să treacă peste toate obstacolele geo-politice pentru a-și împlini visul olimpic. Născută în Iran, în 1989, ea s-a refugiat în Belgia și, dacă nu primește cetățenia belgiană la timp, va încerca să participe la Olimpiada de la Rio într-o reprezentativă a Sportivilor Olimpici Refugiați.

Eurosport 1, Eurosport 2 şi Eurosportnews sunt deţinute de Discovery Communications, au în total 243 de milioane de abonaţi, din 99 de ţări din Europa, Asia-Pacific, Africa şi Orientul Mijlociu.

Eurosport.com este destinaţia online nr.1 în Europa în materie de sport, cu până la 23 de milioane de vizitatori pe lună.

Eurosport Player oferă acces nelimitat la cele mai importante competiţii sportive din calendar, fiind disponibil oricând, pe orice echipament, în 52 de ţări.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii