Cautare




, Contributor

Media şi entertainment |
|

Eterna întoarcere*

lucian_georgescu.jpg
La sfîrșitul deceniului nouă, agenția de publicitate Saatchi & Saatchi cîștiga contul British Airways în urma unei prezentări magistrale - egalată poate doar de Abott Mead Vickers în pitch-ul British Telecom - considerată exemplară de către industrie și una dintre cele mai remarcabile prestații ale lordului Saatchi însuși.

Se spune că Saatchi constatase în urma unui studiu făcut în rîndul clienților că aceștia percepeau zborul cu BA ca pe o experiență dezagreabilă: personal nepoliticos, mîncare infectă, și cele mai urîte însoțitoare de bord din lume. Poziționarea propusă a surprins mai mult decît plăcut disperatul comitet director, iar sloganul avea să reziste mai bine de două decenii: British Airways – The world’s favorite airline.

Agenția avea să dubleze sloganul genial de impertinent (sau, mă rog, impertinent de genial, cum doriți) cu o execuție video pe măsură, „Face”, una dintre cele mai scumpe producții publicitare: figurație impresionantă, filmări aeriene în multiple locații nord-americane, cu predilecție a deșertului de sare din Moab și o coloană sonoră monumentală (versiunea Malcolm Mc Laren a ariei din Lakmé de Delibes).

Cinismul industriei năștea o versiune similară 23 de ani mai tîrziu, cînd British Airways pierdea supremația în fața Lufthansa, iar Saatchi unul dintre cele mai importante conturi, mutat la BBH. Răzbunarea agenției s-a tradus nu doar în vînzarea (ca… „parodie”) a unei execuții aproape identice pentru Silverjet, competitoarea BA, ci și o tiflă dată prin slogan: Silverjet – The world’s most civilized airline!

La toate acestea meditez în timpul  unei peregrinări pe străduțele din Plaka ateniană, inima unui mare oraș a cărui suferință este și mai vizibilă iarna cînd turiștii nu se mai înghesuie în avioane.

Elada agonizează, oameni trăiesc pe străzi în cutii de carton la doar cîțiva pași de magazinele de lux din Ermou, în vreme ce din apropiata Sintagma se aud confruntări guturale între poliție și activiștii Zorilor Aurii; paradoxal, grecii au lansat de curînd o strategie de comunicare amintind de cea a lui BA prin slogan: Greece – the richest country in the world.

Ideea bogăției culturale a unei națiuni sărăcite de o contemporaneitate stupidă joacă alături de o auto-ironie remarcabilă: autorii campaniei publicitare recunosc că turiștii care vin în Grecia sînt înconjurați nu doar de o natură superbă și de vestigii istorice impresionante, ci și de nepăsarea nedemn lipsită de civism a urmașilor celor de la Termopile.

Campania finanțată public are curajul să atace clișee naționale, fapt inimaginabil la noi, cei care continuăm mass-mediatic-pavel-coruțian să ne considerăm un popor „ales”. În pofida gropii existențiale în care au căzut, grecii luptă pentru revirimentul moral. Ce vor face însă cei mai „înnăscuți poeți din lume”?  

* Titlul editorialului face referire la un film de dată recentă (prezentat în selecția TIFF 2013), Eterna întoarcere a lui Antonis Paraskevis, debutul regizoral al Elinei Psykou, exemplu de producție independentă care a știut să folosească pustiul hotelier grecesc hibernal pentru o satiră la adresa societății distrusă (și de) mass-mediatic.

luciangeorgescu.com

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii