
Printre femei frumoase și explicații prețioase, am aflat și povestea brandului aflat pentru prima dată în România. Fizioterapeutul Pierre Darphin a construit acest brand de îngrijire al pielii, acum peste 50 de ani, convins fiind că fiecare femeie poate avea o piele frumoasă. În anul 1958 și-a inființat institutul de înfrumusețare pornind de la ideea că anumite tehnici de masaj sporesc efectul ingredientelor naturale alese cu meticulozitate.
Astfel, așa cum am aflat și în cadrul evenimentului, Darphin îmbină cele mai bune ingrediente botanice, tehnologii inovatoare, expertiză profesională și tehnici de specialitate senzoriale pentru a oferi soluții personalizate dedicate pielii. Pentru o senzație de răsfăț completă, Darphin a creat uleiurile esențiale pentru ca oricine să se bucure de o ședința de aromaterapie în confortul casei sale.

Invitații la eveniment au avut parte de o atmosferă pariziană, specifică Darphin. Andreea Berecleanu, Amalia Enache, Dana Sota, Ela Crăciun, Ada Condeescu, Monica Tand sau Corina Bârlădeanu, dar și mulți alți redactori de beauty, bloggeri și persoane publice au avut ocazia să afle detalii despre produsele Darphin de la Olga Fournari, Marketing Manager Darphin Balkans cât și să experimenteze uleiurile esențiale într-o sesiune de masaj susținută de trainer-ul Darphin din Romania, Amalia Ivan.