Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Bănci |
|

Erste Group a raportat un profit la jumătate, din cauza pandemiei

Grupul bancar austriac Erste Group a raportat luni un profit net de 637 milioane de euro în primele nouă luni ale acestui an, redus la jumătate din cauza pandemiei.  
ERSTE Group

Profitul Erste Group este mai mic cu 47,9% comparativ cu 1,223 miliarde de euro în perioada similară a anului trecut, în contextul dificil al pandemiei, potrivit unui comunicat de presă al acţionarului majoritar de la Banca Comercială Română, informează Agerpres.

“În situaţia de criză fără precedent, profitabilitatea Erste Group se menţine la un nivel satisfăcător: profitul net înregistrat în primele nouă luni ale anului 2020 este de 637 milioane de euro, cu un trimestru trei foarte puternic. Venitul operaţional a scăzut doar cu două procente faţă de anul trecut, provizioanele pentru pierderi din credite s-au ridicat la 70 de puncte de bază, iar cheltuielile au scăzut faţă de anul precedent prin menţinerea unei discipline a costurilor. Aceste rezultate confirmă că avem un model robust de business şi o bună capitalizare, şi dovedesc rezilienţa pieţelor din Europa Centrală şi de Est în care activăm. Perspectivele economice pentru 2021 depind de evoluţia pandemiei de Covid-19”, a declarat Stefan Doerfler, CFO al Erste Group.

Venitul net din dobânzi al Erste Group a crescut, în această perioadă,  atât în Austria, cât şi în România, cu două procente până la la 3,589 miliarde de euro. 

Venitul operaţional a scăzut cu 2% până la 5,285 miliarde de euro în timp ce cheltuielile administrative generale au scăzut cu 1,2% până la 3,123 miliarde de euro. Per ansamblu, profitul operaţional a scăzut cu 3,2% până la 2.162 miliarde de euro.

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene, cu 47.700 de angajaţi și 2.500 de filiale în 7 ţări: Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croaţia, Serbia.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii