Cautare




, Contributor

Forbes.com

500 miliardari |
|

Erika Hristea

Avere: 24-25 milioane de euro Vârsta. 46 de ani Reşedinţa: Cluj Domenii: Import şi distribuţie materiale de instalaţii  

Compania Secpral Pro Instalaţii (import şi distribuţie materiale de instalaţii), fondată şi condusă de Erika Hristea din Cluj, este una dintre cele mai dinamice firme din domeniu. Cu activitate într-o industrie dominată de bărbaţi, Elisabeta Erika Hristea a stabilit relaţii de parteneriat cu producători din Centrul şi Vestul Europei de peste zece ani de zile şi vinde în sistem angro cele mai noi materiale şi tehnologii din domeniul instalaţiilor. Antreprenoarea a gândit iniţial o activitate regională, primele depozite (pe terenuri proprii) fiind deschise în Cluj Napoca şi Sibiu. Pentru o distribuţie în zona de sud a ţării, extinderea în Capitală a fost un pas logic.

În 2008, Secpral Pro Instalaţii a inaugurat o nouă clădire de birouri (1.000 metri pătraţi), cu showroom şi sală de cursuri şi un nou depozit (8.400 metri pătraţi) în Bucureşti, valoarea investiţiei ridicându-se la peste patru milioane de euro. Primul depozit din Capitală a fost deschis în anul 2002. Compania a avut şi în 2007 şi 2008 un profit similar, de aproximativ patru milioane de euro. În 2009 societatea a înregistrat o cifră de afaceri de 27,4 milioane de euro şi un profit brut de 1,76 milioane de euro.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii