Cautare




, Contributor

Lucrează în PRIVATE EQUITY, crește doi copii, cumpără mult mai multe cărți decât va putea citi vreodată și își pune constant întrebări despre cum ar trebui trăită viața.

Opinie |
|

Episodul 18. Despre întrebările pe care (nu) ni le punem

Pe vremea când încercam să îmi dau seama ce carieră aș vrea să urmez, îi invidiam sincer pe oamenii care aveau o pasiune clară, un vis pe care îl urmăreau. Sau măcar un idol profesional ori un model în viață.
Alexandra Florea_Facebook

În ce mă privește, am ajuns la Facultatea de Drept nu mistuită de pasiune justițiară, ci mai degrabă pentru că nu știam nici matematică, nici fizică, dar aveam memorie bună și suficient de multă ambiție încât să învăț pe dinafară două manuale de istorie, inclusiv notele de subsol și legendele ilustrațiilor, ca să pot trece cu notă mare un examen a cărui singură urmare pe termen lung a fost că m-a făcut să nu mai vreau să citesc vreodată o carte de istorie (dacă există meșteșug de tâmpenie mai perfect decât admiterile la Drept de la sfârșitul anilor ’90, eu nu l-am descoperit încă).

Mi se părea că oamenii care au acel foc călăuzitor, fir roșu sau cum vreți să îi spuneți, au deja răspunsul absolut la întrebarea fundamentală a vieții, pe când eu aveam doar o grămadă de întrebări. Între timp, mi-am dat seama că nimeni nu e scutit de întrebări, nici măcar cei care pornesc la drum cu acel mitic „răspuns absolut”. Important e să ne dăm seama care sunt întrebările potrivite, pentru că răspunsul corect la întrebarea greșită e rareori util.

Sunt întrebări aparent concrete și clare, sădite în rânduri ordonate de diferitele sisteme în care ne încadrăm de-a lungul vieții. Cum fac să iau notă de trecere (sau bursă)? Am cum să fac un master, sau poate doar un semestru, în străinătate – și are sens? Unde să îmi depun CV-ul? Care e parcursul profesional în firma asta, când mă pot aștepta la promovare și ce trebuie să fac ca să o obțin? Când și cât e următoarea mărire de salariu?

Sunt întrebări spinoase, ale căror răspunsuri ne pot întoarce viețile pe dos. Oare ar trebui să plec din țară? Oare copiilor mei le-ar fi mai bine dacă aș munci mai puțin ca să am mai mult timp cu ei, chiar dacă jobul meu e important pentru mine și îmi aduce satisfacții?

Sunt întrebări ca buruienile, aduse de vânt în mintea noastră din copilărie și rămase acolo, pe care trebuie să ne aducem aminte să le smulgem din când în când, pentru că altfel cresc nemăsurat și sufocă totul în jur. Ce-o să zică lumea? Cine te crezi? Tu ai impresia că nu sunt alții mai deștepți decât tine? Cine are timp de copilării din astea?

Sunt întrebări încâlcite ca lianele, care ne strâng în brațe noaptea. Oare cum o să mă descurc? Ce mă fac dacă…?

Din fericire, sunt și întrebări ca o ploaie de vară, care limpezesc aerul și ne ajută să vedem mai clar, mai ales (dar nu numai) pe aceia dintre noi care nu ne-am găsit firul roșu de la începutul carierei. Care sunt lucrurile pe care le fac cu drag și care mă umplu de energie? Cine sunt oamenii alături de care mă simt cel mai bine și cel mai bun? Cine sunt oamenii ale căror opinii contează cu adevărat pentru mine? Care sunt valorile esențiale în viața mea? Dacă m-aș putea uita la viața mea de acum din perspectiva unui eu de peste 20 de ani, ce mi s-ar părea cu adevărat important? Sunt întrebări care deschid uși și orizonturi, care ne invită să respirăm adânc și să ne uităm din nou la toate celelalte întrebări plini de curiozitate și curaj. Întrebări ale căror răspunsuri ne dau rădăcini.

Acestea sunt însă exact întrebările pe care de obicei evităm să ni le punem. Uneori, pentru că nu vrem să părăsim straturile rectilinii ale întrebărilor aparent clare și concrete. Alteori, pentru că ne prindem în lianele anxioase ale lui „dar oare cum o să mă descurc?”. Pentru că ne e teamă că ne vom vedea obligați să ne punem și întrebările spinoase. Și, de multe ori, pentru că „cine are timp de copilării din astea?”

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii