FacebookTwitterLinkedIn

Enel X România va livra la cheie două subsisteme, pe acoperiș și la sol, ce integrează peste 1.700 de panouri fotovoltaice de înaltă eficiență, cu celule de tip mono-cristalin. Pentru sistemul la sol, compania instalează panouri fotovoltaice de 650 Wp.

Centrala fotovoltaică montată pentru Compa Sibiu va asigura o producție anuală de energie electrică de circa 1.240 MWh, contribuind la reducerea cu 390 tone/an a emisiilor de dioxid de carbon, anunță compania.

„Enel X România oferă soluții personalizate și tehnologii de ultimă generație pentru companiile care doresc să fie sustenabile și să își eficientizeze consumul de energie, oferindu-le în același timp protecție în fața posibilelor creșterile ale prețului electricității pe piață. Construim împreună cu partenerii noștri strategii energetice integrate, astfel încât afacerile acestora să-si atinga cu adevărat obiectivele de sustenabilitate și să se bucure de o competitivitate crescută. Ne bucură interesul în creștere pentru produsele noastre în rândul companiilor precum Compa Sibiu și încrederea pe care ne-o acordă”, a declarat Laurențiu Brumaru, coordonator al Departamentului Vânzări & Marketing e-Industries, Enel X România.