Cautare




, Forbes Staff

Energie |
|

Enel va investi aproximativ 165 de milioane de dolari în construcția unui parc eolian din Peru

Enel Green Power Peru a început construcția primului parc eolian din Peru, localizat în districtul Marcona, regiunea Ica.
shutterstock_parc_eolian

Primul parc eolian construit de Enel în Peru, va avea o capacitate de 132 MW și va putea genera aproximativ 600 GWh pe an.

 „Construcția primului parc eolian al Enel în Peru consolidează prezența noastră în țară și demonstrează angajamentul nostru ferm în sectorul de regenerabile din Peru”, a spus Antonio Cammisecra, Head of Enel Green Power. ”Suntem dedicați total dezvoltării unor noi proiecte care să contribuie la diversificarea prezenței noastre în țară. Scopul nostru în Peru este să devenim lideri în piața de energie regenerabilă, pe care o considerăm esențială în dezvoltarea sustenabilă, atât la nivel local cât și la nivel național.”

Grupul Enel va investi aproximativ 165 milioane dolari americani în construcția noului parc eolian, investiție inclusă în planul strategic actual. Se estimează că proiectul va începe să funcționeze în prima jumătate din 2018,susținut de un contract de furnizare pe o perioadă de 20 de ani, încheiat cu Ministerul Energiei și Minelor din Peru.

Parc eolian, care cuprinde 42 turbine eoliene de peste 3 MW fiecare, va putea genera aproximativ 600 GWh pe an, echivalentul nevoilor de consum anuale a peste 480.000 gospodării peruviene, ajutând la prevenirea a peste 288.000 tone de emisii de CO2 pe an în atmosferă. Energia produsă de parcul eolian va fi transmisă în rețeaua peruviană de transport (SEIN) prin stația locală Poroma.

În conformitate cu modelul de Creare de Valoare în Comun (Creating Shared Value – CSV) adoptat de grupul Enel, ce are ca scop îmbinarea dezvoltării companiei cu nevoile comunității locale, EGPB a dezvoltat un plan CSV pentru a stimula generarea de venituri în zonele învecinate proiectului eolian. Planul, care include cursuri de antreprenoriat pentru femei și oferă susținere pentru dezvoltarea propriilor lor afaceri, este implementat în coordonare cu autoritățile și comunitățile locale.

Grupului Enel i-a fost acordat, în 2016, dreptul de a semna contracte de furnizare de energie pentru acest parc, ca urmare a celei de-a patra licitații publice de energie regenerabilă, organizată de autoritatea peruviană de reglementare în domeniul energiei, OSINERGMIN. Cu unități având o capacitate totală de 326 MW de energie eoliană, solară și hidro, acordate în cadrul licitației, se estimează că EGPP va deveni principalul jucător din sectorul regenerabilelor din Peru, până în 2018, și singura companie care operează centrale cu trei tehnologii regenerabile diferite în țară.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii