Oare putem să ne imaginăm cum arătau toate simezele din cele șapte expoziţii ale Almei? Ce studiu de istoria artei s-ar naște dacă am privi unitar, cu ochii minţii, lucrările expuse în această galerie!
Alma Redlinger mi-a povestit cu mare bucurie despre fiecare expoziţie de aici.
Mai mult decât atât, pregătirile evenimentului erau urmărite și finalizate de toţi membrii familiei Redlinger. Nimic nu era lăsat la voia întâmplării. Orice detaliu era discutat și atent analizat: broșurile, cataloagele, invitaţiile, telefoanele date, chiar și etichetele. Iar pentru că panotarea năștea discuţii stilistice aprinse, artista tăcea, asculta, iar la final spunea: „Lăsaţi, ducem tablourile în sală și o să vedeţi că se așază ele singure!“
„Pe măsură ce le văd, lucrurile-s ale mele“
Despre arta sa, Alma Redlinger afirma:
„Taina picturii o descopăr în natură, în realitatea din jur. «Pe măsură ce le văd, lucrurile-s ale mele» [Lucian Blaga] şi încerc să le redau aşa încât cei care văd să fie convinşi de adevărul celor pictate, chiar dacă fiecare vede în tablourile mele altceva“.
Artista foloseşte în arta sa compoziţia pentru a introduce măsura ideală a spiritului în măsurile aleatorii ale lucrurilor.
Catalogul despre care scriu mai sus păstrează atât forma, cât și conceptul grafic al celui realizat în 1978. Atunci, literele bine alese au fost puse în pagină de fiica sa Ileana cu ajutorul șablonului de scris − un semn de dăruire și de meticulozitate din partea ei. Fiecare gest al familiei, mare sau mic, a contribuit la naşterea emoţiei artistice pe care o simţim pulsând în pânzele Almei Redlinger.
Cuvintele calde și pline de admiraţie ale soţului, susţinerea necontenită a celor două fiice și dragostea nepoţilor și strănepoţilor, toate se regăsesc în lucrările pictoriţei. Emoţia artistică la care mă refer se regăseşte și în gândurile lui Van Gogh, care scria, însufleţit de o intenţie îndrăzneaţă:
„Toată iubirea pe care o simt pentru familie trebuie să o pictez în pânzele mele“.
În faţa Almei
Când am privit-o prima dată pe Alma Redlinger cum lucrează, am avut sentimentul că vede, pe lângă naturile statice (compoziţiile de interior cum le numește soţul său) sau modelele din atelier, o imagine privită și simţită anume de ea. Din când în când, își îndrepta ochii spre această imagine secretă, misterioasă. Ochii ei fixau în plin o capodoperă imaginată și transpusă pe pânză de ea − un tablou susţinut cu dragostea soţului, fiicelor, nepoţilor şi strănepoţilor ei.
To see a World in a Grain of Send
And a Heaven in a Wild Flower,
Hold Infinity in the palm of your hand
And Eternity in an hour
(Auguries of Innocence, William Blake)
Să cauţi. Să privești. Să cuprinzi.
Cuceririle cele mai importante ale Almei Redlinger sunt desenul, structura compoziţiei şi gradul de epurare şi sinteză. Compoziţia se naşte din îmbinarea celor două elemente de bază ale picturii – forma grafică şi forma picturală. Activă ca desenatoare, Alma Redlinger este o ordonatoare a întretăierilor, ordonează instinctiv în procesul cunoaşterii şi alcătuirii formelor, descompune viziunea, o reclădeşte şi încearcă să recompună o imagine captată în memoria ei. Mâinile sale ghidează instinctiv pensula pe pânză, iar culorile apar ca nişte aripi de păsări printre coloanele unui templu.
Pornind de la elementele de construcţie cubiste – pipa, ochelarii, cartea, care sunt laitmotivul tradiţional al unei şcoli –, pictoriţa s-a apropiat şi de obiectele ce o înconjoară zilnic: aparate foto, cataloage de artă, planuri de arhitectură, cutii de cafea, fotografii de familie, diferite sticle, pahare şi vaze, căutate mai ales pentru transparenţa lor sau pentru modul în care lumina este captată în interior, ca într-un diamant colorat. În fiecare colţ din atelierul Almei, aşezate strategic de artistă, poţi vedea felurite compoziţii cu obiecte aşteptând liniştite să apară pe pânze.
Alma Redlinger căuta peste tot emoţia artistică − pe străzi, în afișele rupte, în obiectele simple, de zi cu zi. Folosea obiecte banale în tehnica ei de lucru. La un moment dat, lejer, rapid și cu un gest calm și normal, a tras cu un pieptene dungi prin culoarea proaspăt așezată pe pânză, altădată doar a imprimat caroiaje cu ajutorul unei bucăţi de plasă industrială. Era atât de stăpână pe gesturile ei când picta încât măiestria artistică putea fi realizată cu „ustensile“ improvizate.
CITEȘTE ȘI Despre realitate și pasiune
Pentru că frumuseţea are surse de naștere, atât externe, cât și interne, se poate înţelege cât de mult crește acordul interior (trăirile), atunci când acordul exterior (viaţa de zi cu zi) este folosit pentru emoţia artistică pe care pictorii o depun pe pânzele lor.
Îi mulţumesc mult Almei Redlinger că m-a învăţat să înţeleg viaţa cu ajutorul artei și arta cu ajutorul vieţii.
