
În fiecare localitate se va ține cont de evoluția epidemiologică și rata incidenței cumulate la 14 zile, iar programul în școli se va face în funcție de trei scenarii: roșu, galben și verde.
În scenariul roșu școala se va face doar online.
Sălile de clasă vor fi amenajate astfel încât să fie asigurată distanțarea fizică de un metru între elevi.
Elevii și întreg personalul unităților școlare vor purta mască în permanență atunci când se află în incinta școlilor, iar sălile de clasă vor fi aerisite periodic, notează Radio România Actualități.
Sorin Cîmpeanu: „Sunt 149 de localități în scenariul roșu; sunt 903 localități în scenariul galben în care vor merge copiii de grădiniță, vor merge cu prezența fizică clasele I – IV, plus clasa pregătitoare și, de asemenea, vor merge elevii din clasele terminale, care vor susține examene naționale în curând. Dacă vorbim de examene naționale am semnat ordinul de ministru pentru adaptarea la realități a programei de examene naționale – evaluare națională și bacalaureat.”