Cautare




, Editor Coordonator

Lifestyle |
|

Edward Hopper, pictorul singurătății

Cum traversăm o perioadă dificilă de izolare, artiști din diverse domenii încearcă să ne alunge singurătatea susținând spectacole, reprezentații sau concerte care sunt difuzate pe canalele lor de social media. Într-un eseu din The Guardian, criticul de artă Jonathan Jones aruncă o lumină nouă asupra operei pictorului american Edward Hopper (1882-1967), ale cărui tablouri vorbesc despre  izolarea și alienarea lumii moderne. „În anii 20, când F Scott Fitzgerald scria despre petrecăreții anilor de aur ai jazz-ului, Hopper picta oameni care arătau de parcă nu fuseseră invitați vredată la o petrecere", scrie Jonathan Jones.
 aboneaza-te
cape-cod-morning

Foto: Cape Cod Morning

Hopper a studiat la New York School of Art and Design, modelându-și stilul după acela al impresioniștilor francezi Edouard Manet și Edgar Degas. Cel dintâi tablou care oferă indicii despre interesul său pentru solitudine este Solitary Figure in a Theater.  

După o perioadă îndelungată în care pictează relativ puțin, taciturnul, introvertitul și timidul Hopper își întâlnește soția, pe pictorița Josephine Nivison – opusul său perfect: sociabilă, vorbăreață, amuzantă. Cariera sa ia avânt: în 1923, șase dintre acuarelele sale sunt expuse la Muzeul de Artă din Brooklyn, iar una este achiziționată pentru colecția permanentă. „Cel mai mult îmi place să pictez umbrele pe care le lasă soarele pe pereții unei case”, spunea pictorul, citat de unul dintre curatorii săi.

Din ce în ce mai nemulțumit de cariera sa, pictorul a continuat să se izoleze, renunțând la premii și apariții publice, chiar dacă picturile sale se vindeau din ce în ce mai bine. Muzeul Metropolitan de Artă, Muzeul de Artă Modernă din New York, Muzeul Whitney de Artă Americană sunt doar câteva dintre instituțiile care i-au expus și achiziționat lucrările, fapt pentru care Hopper a traversat destul de ușor Marea Criză Economică dintre anii 1929-1933. De altfel, în 1933 MoMA i-a găzduit prima expoziție retrospectivă.

Jonathan Jones spune că lipsa de contact uman la care ne obligă pandemia poate duce la o criză a singurătății: „Viața modernă este extrem de neprietenoasă pentru Hopper. Nu e nevoie de o pandemie pentru ca bieții oameni pe care îi zugrăvește să se izoleze. Sticla rece a ferestrelor, clădiri înalte care adăpostesc existențe solitare, stații de benzină pierdute în pustiu – totul este o ilustrare a singurătății.” Oamenii săi sunt singuri dincolo de geamul unui apartament, singuri într-un restaurant sau într-o sală de cinematograf și par să nu știe ce să facă cu ei înșiși și cu viața care le-a fost dăruită.

Edward Hopper s-a stins în Washington, la 84 de ani, urmat de soția sa la doar câteva luni. Ca în acuarelele lui, cei mai mulți dintre noi sunt azi singuri în cafenele, dar au iluzia companiei fiindcă țin în mână un telefon conectat la facebook, Instagram sau TikTok. „De fapt, alegem voluntar singurătatea pentru că o confundăm cu libertatea”, concluzionează dl Jones.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii