Educația în carantină devine astfel o oportunitate neașteptată de conectare a trio-ului profesor- părinte – elev, de reflecție asupra a ce este învățarea, de experimentare a unor noi moduri de a inspiră învățarea și de regândire a sistemul educațional din perspectiva realităților sec. XXI.
În față noului context, prima reacție a sistemului educațional românesc este să continue inerția, să aplice același modus operandi al școlii tradiționale în mediul online. Provocările sunt însă multiple: în timp ce soluții tehnice se găsesc din plin, în lipsa regulilor și metodelor de coerciție din școli, elevii nu sunt motivați să participe în mod activ, să colaboreze în activitatea online sau să inițieze învățarea pe cont propriu.
Școală românească culege acum ce a cultivat zeci de ani: educația prin autoritate, control, recompense și pedepse. Și în lipsa lor, lipsa învățării. Deși tendința profesorilor a fost să se organizeze și continue ritmul învățării oflline (unii chiar făcând exces de zel prin cerințe absurde și teme în exces), chiar și în lipsa unei obligativitati din partea Ministerului, ei se lovesc de lipsa de răspuns și motivație a elevilor, ceea ce naște de multe ori frustare, debusolare și uneori chiar culpabilizare pentru profesori. Părinții, la rândul lor, trăiesc în izolare povara și absurdul temelor excesive, deconectarea sistemului de educație de la interesele elevilor care preferă orice altă activitate decât să contribuie la școală online.
Aceatea fiind spuse, debusolarea actuală din sistemul educațional poate naște câteva oportunități:
1. Conectare trio-ului profesor- părinte -copil
Probabil una dintre cele mai mari oportunități din această perioada este conectarea profesor – părinte, profesor- elev și implicit al trio-ului. În lipsa obligativității de a urma programa școlară, profesorii au șansă de a se conecta cu elevii și părințîi lor, de a înțelege nevoile și perspectivele lor și de a crea legătura umană atât de necesară în procesul de învățare ulterior. Dacă înainte de carantină, activitatea școlară, birocrația și inerția duceau în plan secund conectarea dintre profesori – elevi – părinți, în lipsa acestora, reîntâlnirea dintre ei este esențială pentru redefinirea dinamicii educaționale în viitor. Școală în carantină nu mai este despre obiective cognitive, despre teste și evaluări, este despre oameni, despre echilibrul lor emoțional, despre conectare și colaboare.
2. Experimentarea unor moduri noi de a inspiră învățarea
Una din lecțiile cu care plecăm din această perioadă este că învățarea nu (mai) înseamnă predare- evaluare. Învățarea autentică nu depinde de curricula, de absențe și de note, ci de motivația intrinsecă, de conectarea cu profesorul sau la un grup, de sentimentul de contribuție și apreciere. Învățarea se construiește pe curiozitatea nativă a oamenilor și pe nevoia de a se simți utili și apreciați. Libertatea acestei perioade ne da posibilitatea de a regândi ce este învățarea și de a testa noi moduri de a inspiră și încuraja învățarea autentică. Pornind chiar de interesele elevului, ale profesorului sau din inspirați din realitatea cotidiană. Prin implicarea activă a elevului în ceea ce vrea (nu ceea ce trebuie) să învețe.
3. Regândirea rolului profesorului
Educația în izolare aduce în prim plan rolul profesorului: ce este un profesor care nu mai are obligația de a preda și de a evalua? Care este rolul lui? Cu siguranță a fost o îngustime din partea sistemului de a gândi rolul profesorului atât de limitativ. În contextul actual ne dăm seama că profesorul ar trebuie să fie în primul rând un partener de dialog cu elevul, un reper emoțional, un liant între elev și învățare, apoi un facilitator al procesului și nu în ultimul rând un lider care nu doar inspiră învățare ci și conectează comunități.
Școală online în perioada izolării este un moment de reflecție și reformare pentru educația românească. Digitalizarea forțată aduce în prim plan o serie de provocări care nu țin neapărat de partea tehnologică, însă care sunt accentuate și evidențiate de această: în lipsa cadrului rigid al școlii, al metodele de control și monitorizare strictă, înțelegem deconectarea elevilor de școală, lipsa interesului și autonomiei în învățare.
Profesorii și părinți văd pentru prima oară atât de clar la ce (nu) îi ajută școală pe elevi, pentru ce viitor îi pregătește. Toate aceste aspecte se resimt mai târziu în piață muncii, unde tinerii intră demotivați, fără o structură, un plan, niște obiective, ci din inerție. Conștientizarea problemelor, reflecția asupra oportunităților sunt primii pași spre acțiune, spre regândirea unui sistem de învățământ în plină cădere. Refacerea acestuia va fi premisa spre o piață a muncii mai dezvoltată, mai performanță, mai eficiente și spre o economie mai puternică.
Educația în carantină este oportunitatea conectării, a dialogului și a soluțiilor.
