FacebookTwitterLinkedIn

Dan Costescu a declarat: „Managerul trebuia să asigure resursele financiare şi de personal pentru îndeplinirea misiunii companiei. Termenul pe care l-a dat autoritatea aeronautică este 22, din 22 nu va mai putea să îndeplinească. Este primul punct pe care l-am primit de la CA Tarom. (…) Lipsa de responsabilitate şi deficienţele de management nu mi se par în regulă. Sunt lucruri privind nerealizarea bugetului de venituri şi cheltuieli, în loc să aibă 8 milioane de milione pierderi, au avut 41 de milioane. Asta în condiţiile în care anul trecut preţul cherosenului a scăzut spectaculos. Daca nu era nici acest avantaj, aveam un dezastru”.

Activitatea Tarom se desfăşoară normal. „Poate vor fi unele întârzieri, dar nu va fi afectată siguranţa zborurilor”, a mai spus Dan Costescu.

Edouard Heinzmann şi-a început mandatul la Tarom pe 19 noiembrie 2012, semnând un contract pe patru ani.

Administratorii Tarom se vor reuni luni pentru o decizie cu privire la situaţia companiei.