Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Media şi entertainment |
|

Editarea manualelor de o singură editură întoarce democrația din România în urmă cu peste 25 de ani

Uniunea Editorilor din România (UER) şi Asociaţia Editorilor din România (AER) îi solicită ministrului Educaţiei, Liviu Pop, să retragă Ordonanţa de Urgenţă care prevede reorganizarea Editurii Didactice şi Pedagogice ca societate comercială pe acţiuni, cu exclusivitate în editarea manualelor şcolare, informează NEWS.RO.
carte

Editorii spun că decizia ministrului de a oferi sarcina editării manualelor unei singure edituri „întoarce democraţia din România în urmă cu peste 25 de ani”.

„Îi solicităm ministrului Educaţiei Naţionale să retragă Ordonanţa de Urgenţă privind organizarea Societăţii Editura Didactică şi Pedagogică SA şi să invite asociaţiile editorilor şi editurile neafiliate la o adevărată dezbatere pe marginea Legii Manualului şcolar, pus în procedură de transparenţă. De asemenea, contăm pe poziţia de mediator a preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, în dezbaterea privind viitorul educaţiei de calitate în România, făcând apel la rolul domniei sale în construirea şi implementarea Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării, dar mai ales la experienţa sa de cadru didactic”, susţin editorii de manuale şcolare.

Ei spun că decizia minsitrului Liviu Pop de a oferi sarcina editării manualelor unei singure edituri, cea de stat, „întoarce democraţia din România în urmă cu peste 25 de ani”.

„Într-o lume în care inovaţia, înnoirea tehnologică, libertatea de mişcare şi de expresie sunt valori la care aderă tot mai multe societăţi, Ministerul Educaţiei Naţionale readuce procesul de învăţământ din România într-o epocă pe care o consideram de mult timp apusă”, subliniază editorii.

Editorii mai afirmă că ministrul Educaţiei îi bazează deciziile pe argumente „mincinoase” şi „denigratoare” la adresa companiilor private şi doar ascunde „incompetenţa echipei sale şi incapacitatea funcţionarilor ministerului pe care îl coordonează de a găsi soluţii juste”.

Reprezentanţii editurilor dau drept exemplu alte domenii strategice, în care serviciile nu au monopolul statului.

„Îl rugăm pe ministrul Educaţiei Naţionale să ne spună: în care dintre domeniile strategice, sănătate, apărare şi securitate naţională, s-a mai adoptat o măsură de instituire a monopolului statului asupra unui serviciu? Are domnia sa ştiinţă despre introducerea unui singur furnizor de medicamente în sistemul naţional de sănătate sau despre existenţa unui singur furnizor, monopol de stat, în domeniul tehnicii militare? Potrivit aceleiaşi Strategii Naţionale de Apărare a Ţării, securitatea nu mai poate fi gândită în afara unui mediu economic competitiv, a unei stabilităţi financiar-bugetare”.

Editorii de manuale şcolare susţin că de mulţi ani învăţământul este subfinanţat, editorii fiind cei care au subvenţionat manualele în România, prin participarea la licitaţii care uneori nu acopereau costurile de producţie: „Din cauza algoritmului de alegere a câştigătorilor licitaţiilor, editorii au fost obligaţi să vină cu preţuri de aproape 10 ori mai mici decât cele practicate în alte ţări, de aproximativ 1 – 1,2 euro pentru un manual (tipărit + variantă digitală) L-am auzit pe domnul ministru vorbind despre «baronii manualelor». Îl rugăm pe domnul ministru să calculeze şi să ne spună care este profitul realizat de un editor care cheltuieşte 40.000 de euro pentru realizarea unui tiraj de 40.000 de manuale, la care se adaugă şi costul de dezvoltare a variantei digitale de 8.000-10.000 euro şi pe care le vinde, în final, statului cu 1 euro? ”.

Reprezentanţii celor două asociaţii îl acuză pe ministrul Educaţie că spune „doar jumătăţi de adevăr” atunci când face referire la loturile de manuale neofertate de editori, explicând că nicio editură nu îşi permite să ofere preţuri de 1 euro pentru un manuale cu tiraj de 1.000 de exemplare pentru care cheltuieşte doar în variante digitală în jur de 8.000 – 10.000 de euro.

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat, joi, că Societatea Editura Didactică şi Pedagogică SA va fi înfiinţată ca societate comercială pe acţiuni, de interes naţional, cu capital integral de stat, în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale, urmând să realizeze manuale şcolare la solicitarea directă a instituţiei, pe bază de contract, pentru învăţământul preşcolar primar, gimnazial, liceal şi postliceal în limba română şi în limba minorităţilor naţionale şi alte lucrări pentru învăţământul preuniversitar şi universitar.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii