FacebookTwitterLinkedIn

În fiecare episod, medicii vor face câte două operaţii, dar pot lucra cu mai mulţi pacienţi care au nevoie de ajutor. Fiecare pacient are probleme fizice, de la unele chinuitoare la altele pur şi simplu ciudate, fiecare pacient are o poveste personală ce va fi spusă în timp ce se pregăteşte de noua operație.

Telespectatorii vor urmări fiecare pacient de-a lungul întregului proces, de la procedurile medicale complexe, la procesul de recuperare care are ca rezultat final o „dezvăluire”, la sfârşitul fiecărui episod.

Dr. Terry Dubrow este născut şi crescut în Los Angeles (California), a obţinut diplome în Ştiinţe Medicale de la Universitatea Yale şi de la Şcoala de Medicină UCLA, şi a terminat rezidenţiatul în medicină generalistă şi a fost rezident-şef la Chirurgie la Centrul Medical Harbor-UCLA, din Los Angeles. A terminat şi o bursă în domeniul operaţiilor estetice şi de reconstrucţie la Centrul Medical UCLA, considerat unul dintre cele mai importante din lume. Este specialist în operaţii estetice, tratarea unor traume majore, operaţii abdominale de îndepărtare a unor tumori canceroase, operaţii cardice şi vasculare dar și rezolvarea unor diformităţi congenitale (ca fantele labiale şi palatine), repararea unor arsuri şi operaţii microvasculare. Este recunoscut de Comisia Americană de Chirurgie Plastică şi este membru al Colegiului American al Chirurgilor.

Chirurgul Paul S. Nassif este renumit în întreaga lume în domeniul operaţiilor estetice faciale şi de reconstrucţie şi este specializat în obţinerea de rezultate naturale în rinoplastii şi reîntinerirea facială. A fost recunoscut pe plan internaţional de către pacienţi, colegi şi media pentru tehnicile sale chirurgicale inovatoare.

Pacienţi din întreaga lume vin la centrul de chirurgie estetică al lui Nassif din Beverly Hills pentru a-i cere ajutorul în corectarea unor probleme extrem de complicate.

Dr. Nassif a scris numeroase articole în domeniu şi ţine des prelegeri în întreaga lume. Este director al unui program de instruire pentru rezidenţi, acreditat de Academia Americană de Chirurgie Plastică Facială şi Reconstrucţie, unde le predă tinerilor chirurgi plasticieni tehnicile sale inovatoare. Este şi membru în cadrul Comisiei Americane de Chirurgie Plastică Facială şi Reconstrucţie, Comisiei Americane de Chirurgie Otorinolaringologică (ORL) – Cap şi Gât şi profesor la Universitatea de Medicină din California de Sud.

E! Entertainment Television aparține Universal Networks International, divizia globală de televiziune a NBCUniversal, una dintre cele mai mari companii de divertisment din lume.

Portofoliul companiei mai include brandurile Universal Channel, Syfy, 13th Street Universal, Studio Universal, The Style Network, DIVA Universal, Telemundo și Golf Channel.

Universal Networks International reprezintă și Movies 24. NBCUniversal News Group operează CNBC și NBC News la nivel internațional. NBCUniversal este o divizie Comcast Corporation.