FacebookTwitterLinkedIn

Momentul oportun

Suma este aproape la același nivel cu pierderea realizată în primele șase luni ale anului (26,15 milioane de lei). Rezultatul net al trimestrului al treilea a fost o pierdere de 0,2 milioane de lei, datorită rezultatul pozitiv de 3,8 milioane de lei realizat în luna septembrie 2017.

Pierderea înregistrată în trimestrul al treilea este în scădere, față de primele două trimestre ale anului curent (15 milioane de lei pierdere trimestru întâi – anterior fuziunii și 11,1 milioane de lei pierdere în trimestrul al doilea – o lună anterior fuziunii și două luni post-fuziune), ceea ce arată o reducere substanțială a nivelului pierderilor recurente înregistrate la nivelul Băncii (individual), că efect al fuziunii și al măsurilor de de reduceri de costuri aplicate”, au anunțat reprezentanții băncii.

Veniturile din exploatare s-au redus, dar și cheltuielile operaționale

Venitul total din exploatare a fost de 108,6 milioane de lei, în primele nouă luni ale acestui an, cu 2% peste nivelul bugetat și cu 10% sub nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. Venitul din exploatare realizat în trimestrul al treilea prezintă o creștere cu 24% față de venitul înregistrat în primul trimestru al anului curent.

Față de aceeași perioada a anului precendent, veniturile din exploatare au scăzut cu 26%, pe fondul scăderii veniturilor din portofoliul de titluri de stat influențată de scăderea nivelului dobânzilor pe piață și în condițiile unor minime scăderi ale veniturilor din comisioane, pe fondul reducerii rețelei de agenții cu 45 de unități față de aceeași perioada a anului
precedent”, au detaliat reprezentanții Patria Bank.

Patria Bank intenționează să-și scadă capitalul social cu 149 milioane de lei, pentru a acoperi pierderea din 2016

Cheltuielile operaționale au fost de 120,6 milioane de lei, cu 9% sub nivelul bugetat, cu 22% sub cele din primul trimtru al acestui an și cu 19% mai mari, față de aceeași perioada a anului precedent, ca urmare a reorganizării băncii, în contextul fuziunii dintre Patria Bank și Banca Comercială Carpatica (n.red. – operațiune finalizată la 1 mai 2017) și optimizării rețelei de unitați teritoriale.

Activitatea de creditare s-a relansat, portofoliul de credite înregistrând un avans de 6% față de începutul anului și 3% peste nivelul bugetat, creând astfel premisele revenirii creșterii veniturilor nete din dobânzi în teritoriu pozitiv în perioadele viitoare. Rata fondurilor proprii totale la 30 septembrie 2017 era de 11,85%, peste nivelul reglementat aplicabil băncii și în ușoară scădere față de procentul de 12,80% înregistrat la finele anului precedent, pe fondul pierderilor înregistrate în primul semestru al anului 2017, dar și datorită creșterii activelor ponderate la risc din activitatea comercială (producția nouă de credite)”, au subliniat reprezentanții băncii.

Profitul băncilor a depășit 2,7 miliarde de lei, în primul semestru al anului. BT: Rata creditelor neperformante, în convergență spre nivelul minim din 2009

La 30 septembrie 2017, valoarea activelor Patria Bank era cu 2% mai mică, comparativ cu cea înregistrată la 31 decembrie
2016, până la 3,55 de miliarde de lei.

Situația a fost cauzată, în principal, de faptul că activele lichide (disponibilitățile în casierie, conturile la Banca Centrală, creanțele asupra instituțiilor de credit, portofoliul de active financiare) au scăzut cu 6% comparativ cu nivelul înregistrat la 31 decembrie 2016, pe fondul reducerii nivelului depozitelor atrase de la clientela nebancară, și ca urmare a redirecționării excedentului de lichiditate în activitatea comercială. Bugetul de vânzări de credite noi a fost realizat în proporție de 102% pentru primele 9 luni ale anului. Activele lichide în bilanț reprezintă 53%.

Topul băncilor din România în 2016, în funcție de active

Scăderea activelor lichide a fost completată de reducerea cu 2% a depozitele atrase de la clientela nebancară, la 30 septembrie 2017 față de începutul anului. Reprezentanții Patria Bank susțin că acest fapt este pozitiv întrucât reducerea este mai mică decât cea așteptată, depozitele fiind la un nivel cu 6% mai mare decât în buget, în contextul procesului de optimizare a rețelei prin care banca a închis în luna decembrie 2016 18 unități teritoriale și 27 de unități în cursul acestui an.

Aceste scăderi nu au putut fi compensate în totalitate de faptul că valoarea netă a creditelor și avansurilor acordate a crescut cu 6%, la nouă luni, comparativ cu începutul anului, până la 467 de milioane de lei.

Sistemul bancar românesc la 35 de bănci: Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Veneto Banca de către Intesa Sanpaolo

Raportul Credite/Depozite a înregistrat în septembrie 2017 nivelul de 43%, mult sub media sistemului bancar de 75% (conform datelor furnizate de BNR pentru luna iunie 2017), ceea ce denotă faptul ca rezervele de lichiditate necesare creșterii creditării sunt încă la un nivel foarte ridicat, mult peste nivelul pieței”, subliniază reprezentanții Patria Bank.

Actuala Patria Bank a apărut la 1 mai 2017, după ce a absorbit prin absorbție Banca Comercială Carpatica. BCC a fost preluată la începutul anului 2016 de fondul Axxess Capital, care deținea deja Patria Bank. S-a decis o absorbție inversă, a mamei de către fiică, deoarece Patria era mai stabilă. Totuși, noua bancă a rămas listată pe Bursa de Valori București (simbol bursier: PBK), unde BCC era prezentă din iunie 2004.

La finele anului trecut, BCC avea o cotă de piață de 0,66% (la active în valoare de 2,603 miliarde de lei), locul 21, iar Patria Bank de 0,29% (1,138 miliarde de lei), locul 28, potrivit raportului Băncii Naționale a României pentru anul 2016. Sistemul bancar din țara noastră cuprindea, la finele lunii decembrie 2016, 37 de bănci, care cumulau active de aproape 393,648 de miliarde de lei, cu aproximativ 6,65% peste nivelul înregistrat la aceeași dată a anului anterior.