Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Uncategorized |
|

Dumitru Martin, acţionar Polaris, arestat de FBI

Dumitru Martin, acționar al Polaris Constanța, a fost arestat de FBI și acuzat de mituirea unui ofițer din cadrul US Air Force pentru obținerea unui contract de 10,35 milioane de dolari, scrie presa americană, citată de zf.ro.
Corina si Dumitru Martin.jpg

Conform surselor, pe 1 Decembrie, Dumitru Martin, împreună cu deputatul PSD Eduard Martin, nepotul său, a fost arestat pe Aeroportul Internațional din San Francisco, unde a fost invitat la o întâlnire de către agenți sub acoperire, cu rolul de intermediari ai tranzacției de bani. Dumitru Martin a fost arestat în urma unei anchete a FBI care a durat 17 luni şi în cadrul căreia au fost folosiţi doi agenţi sub acoperire.

Potrivit declarațiilor unuia dintre agenți, citați de surse, suma de bani ar fi fost oferită ca mită în vederea obţinerii unui contract prin care Polaris să furnizeze forţelor aeriene americane staţionate la baza Mihail Kogălniceanu din România, pe o perioadă de cinci ani, containere de transport şi depozitare. Polaris a virat banii în 19 septembrie, într-un cont bancar acoperit, creat de FBI, iar aceştia au fost retraşi ca probă în 14 octombrie.

Dumitru Martin este fratele fostului prefect al judeţului Constanţa din perioada 2002 – 2005, Gheorghe Martin. Familia Martin deţine societatea Polaris M Holding, care se ocupă de serviciul de salubrizare în municipiul Constanţa din 1998, însă mai are contracte de salubrizare și în alte orașe din țară.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii