Dumitru Chiriță: „Anul acesta va fi anul schimbării modelului de piaţă la energie electrică şi gaze. Schimbările vor fi realizate în acest an, astfel încât ele să fie funcţionale pe deplin de la 1 ianuarie 2019. Piaţa de energie electrică s-a dezvoltat mai repede, în timp ce la gaze ritmul nu a fost acelaşi. La energie electrică vrem să instituim un nou model de piaţă, astfel încât pe tot lanţul producţie-consum să realizăm o distribuţie echilibrată a beneficiilor şi să nu mai înregistrăm fenomene de tipul celor din 2017”.
Declarația lui Chiriță a fost făcută în cadrul conferinţei de aniversare a 10 ani de la listarea la bursă a Transgaz.
Dumitru Chiriță a reiterat ideea că ANRE vrea să instituie teste de stres, astfel încât să fie analizate comportamentul operatorilor şi efectele la consumatorul final în cazul unor evenimente de tipul ieşirii din piaţă a unor capacităţi de producție.
VEZI AUDIENȚELE TELEVIZIUNILOR DE FILME ȘI SERIALE – IANUARIE 2018