FacebookTwitterLinkedIn

Dragoș Luscan, Fondator, Kinetoterapeut și Preparator fizic la KinetoFit recunoaște că în acest moment, „România nu are o cultură fizică foarte bună”, motiv pentru care scopul tuturor sportivilor este acela de a aduce performanța în viața tuturor oamenilor, nu doar în viață lor“.

Deși la începutul stării de urgență Dragoș Luscan a remarcat o stagnare în ceea ce privește activitatea fizica, lucrurile au revenit ușor la normal, și poate chiar au fost îmbunătățite.

„Recunosc că la început am fost destul de șocat. Am intrat în starea de urgență, am mers acasă, m-am relaxat, am început să primesc solicitări pentru ședințe de terapie pe video, pe whatsapp. Apoi am aflat de existența Zoom, de la 1-2 pacienți pe zi, în scurt timp am ajuns la program de 8-9 ore pe zi să lucrez cu pacienții și sportivii“, explică el, adăugând faptul că această perioadă a fost o sursă de inspirație pentru a găsi noi modalități în vederea împlinirii obiectivelor profesionale. Una dintre ideile cu care a ieșit în piață este proiectul WorkFit, despre care ne spune: “prin care vreau să vin în întâmpinarea acestor persoane și a companiilor care vor să aibă grijă de angajații lor. E o perioada în care a trebuit să mă reinventez și face parte din dezvoltarea personală pe care o recomand tuturor“, a exemplificat Dragoș Luscan.

Odată cu migrația către modul de lucru remote, totul a părut un haos. Acum, la 9 luni de la lockdown, încă se observă efecte în viața de zi cu zi, asupra sănătății noastre mentale și emoționale.  Alecsandra Ioniță, Wellbeing Specialist, a remarcat aceste tendințe și a concluzionat faptul că „dacă nu ai un echilibru în viața de acasă, nu poți avea un echilibru profesional”.

„Având acces la aceste survey-uri, care au circulat în perioada aceasta martie-septembrie, noi am identificat că, indiferent de industria în care ne adresăm, cumva nevoile sunt asemănătoare. Astfel a fost ușor pentru noi să creionăm un astfel de program de well-being“, spune Alecsandra Ioniță. Astfel, nevoile angajaților s-au concentrat, în mare parte, pe sănătatea lor psiho-emoțională, iar propunerile specialistului de Wellbeing au inclus webminarii și întâlniri cu diferiți experți, de terapie și consiliere. “Zona psiho-emoțională a fost una comună pentru mai toți angajații, din industrii diferite, o altă directivă a fost sănătatea fizică. Aceasta a luat o altă turnură, pentru că acum oamenii sunt interesați de ergonomia spațiului sau problemele pe care le-au întâmpinat lucrând de acasă“, explică ea, căci “dacă nu ai un echilibru în viața de acasă, nu poți avea un echilibru profesional.”

Întrucât sănătatea mentală este legată și de cea a corpului, www.wellbeing.ro a propus soluții alternative pentru angajații ce obișnuiau să desfășoare astfel de activități: “Înainte, unele companii ofereau acele abonamente sau pachete de înscriere la semi-maratoane, la alergări, foarte multe au fost anulate anul acesta. Noi venim cu o nouă propunere, și anume – angajații pot face curse virtuale, care constau în introducerea pașilor pe care îi faci, nu neapărat să deții un gadget de tipul fitbit, îți poți estima pașii pe care îi faci până la supermarket sau că duci copiii la after, la final aceștia primind o diplomă și o medalie din partea companiei“.

Printre tendințele ce se remarcă în ultimele luni, Alecsandra Ioniță remarcă o cerere crescută pentru cursuri de gătit: “Masterclass-ul respectiv se întâmplă tim de o oră- o oră jumătate, pentru că acesta este attention span ul pe parte de online, împreună cu partenerul sau copiii. Cererea a fost din zona bărbaților care mâncau doar la cantină, neștiind să gătească. Unii au venit doar pentru numele masterchefului, nu știau să gătească dar voiau să învețe“.

În continuare, angajații au consumat din ce în ce mai mult cursuri de pictură și ateliere de fotografie.

De cealaltă parte, Adina Pintea este unul dintre antreprenorii care și-a schimbat „macazul” business-ului pe care dorea să-l lanseze în piață la fel de rapid și odată cu declanșarea stării de urgență, survenită în urma pandemiei de coronavirus.

„Am lansat 4mind Benefits la începutul stării de urgență, atunci când noi pregătisem să lansăm pe piața antreprenorială o altă linie de business. Sincer, și pe noi, personal ne-a bulversat intrarea în starea de urgență. O săptămână, am stat, cred că toți, și ne-am plâns de milă de cum ne sunt date peste cap planurile. La mine, nu era doar business-ul, o aveam și pe fata cea mare care se pregătea să dea la liceu, tocmai îmi cumpărasem o nouă locuință în care trebuia să mă mut…pe scurt, toate planurile personale păreau a fi compromise”, a povestit în cadrul unei noi ediții a emisiunii reINVENTAREA României, Co-founder 4mind Benefits, care a recunoscut că după o săptămână de discuții cu ai săi colegi, a decis să scoată în evidență oportunitatea acestei perioade de șoc.

„Nu ne-am mai focalizat pe rezultatul final, ci pe ceea ce aveam de făcut, pe acțiuni  –  așadar, am reușit ca într-un timp foarte scurt, în doar câteva zile să punem la punct o rețea de specialiști și un site și am renunțat să construim acel business pe care ni-l doream în acel moment, de beneficii salariale pentru angajați, și ne-am reprofilat să oferim ajutor angajaților români. Specialiștii au sărit rapid în susținerea ideii noastre, în așa fel încât în 3-4 zile aveam deja un număr de 70 de specialiști din întreaga țară care au vrut să ni se alăture”.

Adina Pintea a recunoscut că motivația de a lupta pe piață cu noul business a venit tocmai din înființarea acestei mici afaceri.

„Acest micuț business ne-a ajutat și pe noi, pe plan personal să trecem mai ușor peste angoasele zilelor respective. Acum pare tare departe acel martie – aprilie 2020, au trecut aproape 9 luni, dar din ce am auzit de la mulți prieteni, cunoscuți – cea mai mare provocare a zilei de astăzi este să rămânem sănătoși la cap, cum se spune în termeni populari. De aceea am zis că sunt foarte importante serviciile pe care noi le oferim. Această pandemie va trece și trebuie să ne gândim la viitor. Trebuie ca tot ceea ce învățăm în aceste zile și tot ceea ce construim să o facem pe niște baze durabile care să rămână”, a punctat Adina Pintea.

Potrivit acesteia, lecția pe care multe dintre companii au învățat-o în această perioadă este că fiecare angajat este diferit și că prin anumite sondaje pot afla exact care le sunt nevoile, dar și provocările cu care se confruntă. Iar în urma acestor concluzii, companiile au putut să ofere, cu ajutorul specialiștilor, soluții reale care dau rezultate.

În această perioadă, am înțeles cu toții faptul că munca în pandemie, singuri de acasă, nu este deloc ușoară și poate avea unele efecte negative asupra stării psihice și emoționale. De aceea, din ce în ce mai multe companii apelează la specialiști în wellbeing și achiziționează traininguri pentru angajați care vizează managementul stresului și gestionarea emoțiilor.

Simona Nicolaescu, Wellbeing expert&Psihoterapeut a punctat și ea în ediția emisiunii reINVENTARE României despre procedurile care sunt necesare pentru ca tot mai mulți angajați să beneficieze de un loc de muncă sănătos.

„În primele două luni am crezut că o iau razna pentru că m-am trezit lucrând doar online, iar eu fiind obișnuită să lucrez față în față și în traininguri, și în psihoterapie. M-am trezit cu copilul meu acasă pentru că și el începuse școala online, iar amândoi încercam să ne facem treaba. Norocul meu a fost că îmi dezvoltasem înainte niște programe audio și programe online, așa că am putut să externalizez o parte din activitatea mea“, ne-a mărturisit Simona Nicolaescu, Wellbeing expert&Psihoterapeut.

Aceasta și-a readaptat întreaga activitate, iar acum lucrează după un model hibrid: jumătate online, jumătate în cabinet. „Mi se pare un mod optim de lucru. Eu ani la rând am promovat lucrul de acasă, iar acum companiile au găsit resursele pentru a implementa asta, chiar dacă au fost forțați să o facă. Mi se pare util că poți pleca cu copilul la munte și după ce ai petrecut câteva ore muncind, poți ieși și cu copilul la plimbare“, a mai explicat ea.

Însă, un lucru pe care l-a remarcat psihoterapeutul în această perioadă este faptul că mulți angajați lucrează foarte multe ore, 10-12 ore pe zi.

„Practic, au devenit parteneri cu propriul scaun și propria masă de lucru“, a spus ea scurt.

Referitor la măsurile pe care managerii le-ar putea lua pentru a ajuta la starea de bine a angajaților, aceasta a menționat importanța unei analize preliminare a modului în care aceștia lucrează. Astfel, prin intermediul unor sondaje, managerii ar trebui să afle mai întâi care sunt problemele cu care se confruntă cei din echipa lor, în ce mediu lucrează, câte ore alocă activității.

„Analiza e esențială, după aceea putem vorbi despre strategii. E important să oferi angajaților servicii medicale și să-i încurajezi să apeleze la ele dacă au nevoie. Oamenii evită să meargă la un consult, dar îi poți încujara dacă le oferi acces la servicii de consiliere psihilogice, chiar dacă încă avem o stigmă în domeniu. Nu știu cum se poate face #wellbeingatwork dacă nu au pe cineva cu care să discute. Testarea gratuită ar trebui să fie de bază în această perioadă și având în vedere că mulți angajați lucrează de acasă este bine să li se ofere niște stimulente, mai ales celor care au și copii, să-și poată angaja o bonă ca să poată lucra așa cum trebuie. Inevitabil acasă copilul te va întrerupe și îți va da peste cap toată atenția. Dacă înainte responsabilitatea era a companiei de a crea un spațiu de lucru optim, acum revine angajatului“, a argumentat aceasta.