Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

Dragoș Grigoriu: „Întotdeauna am fost tare în a sesiza oportunitățile“

IMG_8835.jpg
În 1991, Dragoș Grigoriu avea 21 de ani. Se bucura de al doilea an de libertate în România postceaușistă. Iar libertatea l-a condus spre lumea publicității. Haotică, zgomotoasă și sălbatică. Tânărul de atunci a avut șansa de a alege: Facultatea de Electronică sau publicitatea. A ales așa cum a simțit.     Fragment din volumul de convorbiri „Primul an de publicitate”, aflat în pregătire editorială.

Forbes: Dacă ar fi să asociezi un sunet cu anul în care ai cunoscut lumea publicităţii, care ar fi acesta?

Dragoș Grigoriu (râde): O orchestră foarte zgomotoasă. Fiecare instrumentist încerca să scoată independent un zgomot cât mai puternic.

 

Forbes: Nu exista o armonie, o linie melodică?

Dragoș Grigoriu (râde): Tocmai asta era: nu exista o melodie, ci se auzea un zgomot împins la maximum. Toți  strigau cât îi țineau plămânii ce aveau de vânzare. Strigai ca să-i acoperi pe cei de lângă tine. Dar asta nu înseamna că strigai și bine. Important era să fii auzit că aveai ceva de vânzare: măsline din Grecia, portocale, banane, cafea, televizioare color, bere la cutie, cam tot ce se cerea pe piață în acei ani.

 

Forbes: Și locul tău care a fost în acea orchestră zgomotoasă?

Dragoș Grigoriu: Undeva, în zona în care exista cel mai mare zgomot. Încercam să-i acopăr pe ceilalți.(Râde.) Dar la un moment dat am simțit nevoia de armonie. Nu că aș avea ureche muzicală, dar am instincte. Și instinctul îmi spunea că nu se putea merge în acel stil dezordonat.

 Vezi o galerie foto cu Dragoș Grigoriu

Forbes:Considerai firească acea hărmălaie?

Dragoș Grigoriu: Noi, cei care suntem mai vechi în publicitate, când ne gândim la perioada aceea de început, spunem că nu vor mai fi niciodată lucrurile de atunci: oamenii, atmosfera și spiritul. Sigur, este un truism, nu vor mai fi niciodată! Dar greșim pentru că uităm contextul. Aproape 20 de milioane de oameni intrau într-o nouă viață. Toate simțurile noastre erau excitate la maximum. De aici și sunetele dizarmonice pe care le scoteam atunci. Toată lumea suferea de o febră de a face ceva, unii încercau să-și conserve situația pe care au avut-o până la Revoluție, alții se duceau în Turcia să vândă rulmenți.

 

Forbes: Îți mai amintești de „febra” de care sufereai în ’90-’91?

Dragoș Grigoriu: „Febra” vieții mele s-a suprapus firesc peste febra socială din ’90. În ’89, am terminat liceul. Revoluția m-a prins în armată. Apoi, am început Facultatea de Electronică.

 

Forbes: De ce ai dat la Electronică, erai tare la matematică?

Dragoș Grigoriu: Întotdeauna am fost tare la a sesiza oportunitățile. În acest caz, oportunitatea a venit în primăvara lui ’89, când generația noastră din ultimul an de liceu a fost anunțată că cine nu va lua la facultate va fi trimis să lucreze în mină. Acest anunț a demotivat o întreagă generație. La noi, la Liceul Mihai Viteazul, a venit cineva de la partid care ne-a spus să fim atenți cu facultatea pentru că, dacă nu luăm, vom merge la mină. Și ne-a spus asta știind că la „Mihai Viteazul” sunt copii de părinți cu anumite relații, mai puțin ai mei. Atunci, s-a produs un cutremur extraordinar. Noi fiind clasă de electrotehnică, prin definiție, băieții dădeau la Electronică și fetele la Medicină. Pentru că toți s-au speriat foarte tare de acel anunț amenințător, au coborât o treaptă mai jos. Astfel, cei care dădeau la Electronică s-au reorientat la Electrotehnică, cei care vizau Electrotehnica s-au dus la Energetică.  Atunci, eu împreună cu un alt coleg, am zis: băi, asta e o oportunitate! Dacă toți au fugit, înseamnă că se eliberează locuri acolo, la Electronică și o să fie mai ușor de intrat! Am intuit corect. Noi doi am fost singurii care am dat la Electronică.

 

Forbes:Chiar și fără o mare concurență, examenul era dificil la Electronică. Cât ai învățat pentru examen?

Dragoș Grigoriu:Cu cât înveți mai mult cu atât simți că știi mai puțin. Probabil că acei colegi care se pregătiseră pentru Electronică și-au dat seama că sunt vulnerabili, iar noi doi, care nici nu ne apucasem de învățat la jumătatea anului, ne-am spus că anunțul acela a venit la fix. Am pus burta pe carte în ultimele trei luni și am intrat cu brio la Electronică.

 

Forbes: Ce-au spus părinții de Electronică?

Dragoș Grigoriu:Tatăl meu a fost inginer electronist și a făcut și studii economice. Mi-a plăcut electronica, nu neapărat pentru că am crescut într-un mediu care să mă influențeze. Mi-a plăcut să meșteresc tot felul de lucruri. Părinții mei nu m-au obligat niciodată să fac aia sau alta. Ei ne-au asigurat mie și fraților mei toate condițiile să învățăm și să mergem acolo unde vrem. N-am urmat Facultatea de Electronică pentru că așa a dorit tata. Eu am simți că spre Electronică este chemarea corectă.

 

Forbes:Cum a fost la Electronică?

Dragoș Grigoriu: În primul an am studiat materiile de bază. Dar ceea ce îmi amintesc cel mai bine din primul an de Electronică este bridge-ul. (Râde.) Am petrecut zile și nopți la bridge. Erau două baruri acolo, în Ștefan Gheorghiu, unul deschis dimineața și celălalt deschis după prânz. Și dacă se întâmpla să se închidă primul bar, ca să nu stricăm jocul, de multe ori ne mutam cu masă, cu tot cu cărțile așezate, în celălalt bar. Jucam dimineața, după-amiaza, iar seara ne mutam în cămine.

 

Forbes: Cât a durat „febra” bridgeului?

Dragoș Grigoriu: Cred că un an și ceva. Între timp, fiind pe surse de finanțare proprii, adică îmi câștigam singur banii, trebuia să inventez ceva ca să am și bani.

 

Forbes:Care a fost primul tău job?

Dragoș Grigoriu: Între armată și primul an de facultate am lucrat la o firmă care făcea import de componente electronice.

 

Forbes: Despre publicitate cum ai aflat? La bridge?

Dragoș Grigoriu:Nu! Din al doilea an de facultate am început să lucrez la o companie care era un fel de reprezentanță Philips. Mă gândeam atunci că am, cât de cât, un viitor aranjat. Aveam și bursă la facultate. Dar toți acei bani îmi ajungeau vreo trei zile.

 

Forbes: Începuse inflația.

Dragoș Grigoriu: Da, da, în vara lui ’91 dolarul era 100 de lei, iar în ’92 ajunsese la 500 de lei.

 

Forbes: La firma aceea care reprezenta Philips ai aflat de Graffiti?

Dragoș Grigoriu: Nu, nu! Ai să vezi de ce îți spun această poveste! În blocul în care stăteam, în Colentina, aveam o vecină care era studentă la ASE. Era de undeva de loc din Câmpina. Și într-o zi, m-a rugat s-o însoțesc la un interviu la o firmă. Mi-am pus și eu o haină frumoasă, mi-am luat și geanta diplomat care n-avea nimic înăuntru…

 

Forbes: Dar ce anume te-a determinat s-o însoțești? Aveai o relație cu ea?

Dragoș Grigoriu: Nu, nu! Pur și simplu m-a rugat s-o însoțesc. Dorea ca la interviu să nu se creadă despre ea că este disponibilă. Mai ales că postul era cel de secretară. Și m-a rugat s-o însoțesc ca să nu se creadă că este singură. Trebuia să se ducă la o firmă, Graffiti. Și m-am dus acolo cu ea…

 

Forbes: Te-ai dus îmbrăcat la costum?

Dragoș Grigoriu:Da! Și ea era frumos îmbrăcată. Era o zi de noiembrie 1991. Pe strada Învingătorilor, numărul 10, lângă Dristor. În capul străzii, lângă stația de troleibuz, era un magazin de pompe funebre. (Râde.) Învingătorilor era o stradă semidesfundată. Avea trotuare, dar pe mijloc erau niște noroaie cumplite. Am ajuns acolo, fata s-a recomandat și a intrat în interviu.

 

Forbes:Cum arăta sediul agenției Graffiti?

Dragoș Grigoriu: Era o vilă care nu avea niciun fel de decorație pe interior. Se auzea o mașină de scris. Mai erau două persoane pe acolo. Dar vila nu avea personalitate. Nu scria nimic pe vilă. Era o casă anostă.

 

Forbes:Și tu ce stare aveai?

Dragoș Grigoriu: Eu îmi făceam o datorie, așa, către o fată la care aveam speranțe… (Râde.) Mă gândeam că dacă o ajut, cine știe, poate mă bagă și pe mine în seamă. Dar n-a fost să fie…

 

Forbes:Ce-ai făcut cât a fost fata la interviu?

Dragoș Grigoriu:Cât am așteptat-o, am descoperit pe o masă niște hârtii dactilografiate, cu antetul Graffiti și cu un fel de logo, arătând desenat un tânăr care scria „Graffiti” pe un zid de cărămizi. Sub acest logo era scris un titlul: „Oferta noastră”. Sub titlu, pe o coloană, erau trecute „prețurile TVR” și pe altă coloană, „prețurile Graffiti”.

 

Forbes: Ai înțeles din prima ce reprezentau acele prețuri?

Dragoș Grigoriu: A venit la mine un domn în vârstă, despre care am aflat apoi că era contabilul firmei, domnul Diamandi, care mi-a spus că acolo sunt scrise prețurile anunțurilor de publicitate la televiziune. Atunci, l-am întrebat ce câștigă cel care aduce clienți și domnul Diamandi mi-a spus că poate să ia un comision. M-am uitat mai bine pe hârtii și am observat că „prețurile TVR” erau de vreo trei ori mai mari decât „prețurile Graffiti”. 

 

Forbes: Prețurile erau exprimate în lei sau dolari?

Dragoș Grigoriu: Cred că mai degrabă erau în dolari, dar nu sunt sigur. Și mi-am zis: „Dacă astea sunt de trei ori mai ieftine, cred că este ușor să vinzi!”. Și l-am întrebat pe domnul Diamandi dacă pot să iau acele hârtii și mi-a spus că da, pot! M-am mai uitat peste hârtii până a ieșit fata de la interviu. Mai târziu aveam să aflu că nu luase interviul.

 

Forbes: Bine, dar ce relevanță are faptul că fata n-a luat interviul?

Dragoș Grigoriu: Știi de ce am făcut toată această poveste? Fata aceea a ajuns Country Manager la Philips România. Eu lucram atunci la Philips! Numele fetei era Ilona Banu. Acum e Ilona Ciaușoiu și are o carieră profesională spectaculoasă.  Asta e viața, eu lucram pe vremea aceea la Philips, iar ea a căzut la interviul de angajare ca secretară la Graffiti! Îți dai seama ce bariere înalte de angajare avea Graffiti pe atunci? (Râde.)

 

Forbes:După ce Ilona a picat interviul ce-ați făcut?

Dragoș Grigoriu: Ne-am întors cu troleibuzul până în Calea Moșilor. Ea s-a dus acasă, iar eu am rămas pentru că am văzut firma luminoasă a restaurantului Odobești. Pe vremea aceea, Odobești era un restaurant select, cu balerine, cu ținută, cu clienți de supercalitate.

 

Forbes: Și de ce n-ai însoțit-o pe fată?

Dragoș Grigoriu: Eu aș fi dus-o pe fată, dar îți dau cuvântul meu de onoare că singurii mei bani, în acel moment, erau trei lei. O monedă de trei lei, pe care o economisisem de la metrou. Unde să duc fata cu trei lei?

 

Forbes:Erai panicat pentru că nu aveai bani?

Dragoș Grigoriu: Da, aveam un sentiment de neliniște. În față la Odobești, mi-am zis: „Dacă nu intrii acum și nu ai tupeu, atunci o să rămâi așa și o să tragi de trei lei!” Am intrat și am cerut să vină patronul. Cei de la recepţie m-au întrebat ce vreau de la patron, iar eu le-am spus că vreau să-i fac cea mai tare campanie de publicitate! Cea mai tare campanie!(Râde.)

 (22 – 29 noiembrie 2012, București)

 

CARTE DE VIZITĂ

Dragoș Grigoriu este fondatorul și proprietarul grupului de comunicare Tempo.

A intrat în publicitate în toamna anului 1991, devenind Client Service al agenției Graffiti.

În 1993, pentru câteva luni, a fost directorul general al ziarului „Ultimul cuvânt”. Revine în industria publicității în 1994, înființând agenția Contrapunto.

În 1996, lansează agenția Tempo Advertising, care devine în scurt timp un jucător important pe piața publicității prin premiile de creație câștigate.

A urmat doi ani Facultatea de Electronică din București (1990 – 1991). Are un Executive
MBA la Berlin (2006 – 2008).

S-a născut pe 5 septembrie 1970, la București.

Este căsătorit și are doi copii. 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii