
Vacanță pentru business
Vara reprezintă perioada de vârf a afacerilor Grupului Eurolines, așadar, putem spune că noi oferim vacanțe și mijloace pentru ca oamenii să călătorească cât mai mult și mai confortabil. Dar, și dacă am fi avut alte linii de business, perioada aceasta coincide cu relaxarea măsurilor de siguranță, fără îndoială am fi turat motoarele să recuperăm 2020.
Certitudini și predictibilitate
A apărut certitudinea că următorii ani vor fi nepredictibili. Dar am învățat să trăim agil, flexibil și adaptabil.
Îngrijorări
Lipsa forței de muncă calificate, continua migrație a românilor către alte țări, știrile legate de apropierea valului 4 al pandemiei.
Planuri de business
Vrem să consolidăm ce avem, greu lovit de pandemie și să investim în alte proiecte noi.
Vacanță în țară sau în străinătate
Vara eu fac vacanțe scurte, de câteva zile, iar, de câțiva ani, cel mai des merg în Delta Dunării.
Pe parcursul acestei veri, redacția Forbes România va publica mai multe astfel de chestionare, ce fac parte din proiectul editorial intitulat Summer Plans 2021. Totodată, acestea se vor regăsi și în ediția viitoare de print Forbes România.