„Eu aș da diplome de eroi tuturor agențiilor de turism pentru că au traversat o perioadă unică în viață, în lume, în univers. Nu doar că de azi pe mâine s-au trezit cu rezervări zero pentru viitor, dar s-au trezit cu un volum de muncă triplu, iar munca lor distrugea toate veniturile pentru care au muncit în toate lunile din sezonul rece încă din 2019. Agențiile de turism din punctul meu de vedere sunt eroii mediului de afaceri. Gândiți-vă că ei nu au putut să intre nici în somaj tehnic, muncă din spate a fost compromisă și cu toate acestea, ei continuă să lupte pentru business-ul lor, nu au auzit pe vreunul că vrea să renunțe”, a punctat Dragoș Anastasiu în cadrul emisiunii reINVENTAREA României.
Deși recunoaște că de data aceasta a traversat mult mai relaxat perioada dificilă provocată de COVID-19 datorită faptului că vânduse deja cele 80 de agenții de turism și toate business-urile din zona travel, peședintele grupului Eurolines recomandă managerilor să privească situația cu calm.
„În astfel de momente, ne păstrăm întregi la cap dacă ne păstrăm plăcerea, dacă menținem aceeași bucurie de a face business, de a fi în industrie, de a schimba idei. Mai există o zonă de unde ne putem încărca cu energie pozitivă în astfel de momente pe care eu am învățat-o cu ceva timp în urmă și pe care mi-a recomandat-o un psiholog atunci când traversam o criză profundă – când ți-e greu, dăruiește, pune-te în serviciul celorlalți”.
Mai mult chiar, președintele Grupului Eurolines susține că pentru a traversa mai facil o astfel de criză este foarte important ca liderii să fie sinceri și autentici atât în relația cu angajații, cât și în cea cu partenerii.
„Să nu faceți greșeala pe care eu am făcut-o la ultima criză – aceea de a crede că aveți obligația de a salva compania, de a salva toți colaboratorii, de a vă pune în fața lor și de a mima că sunteți pozitivi, că sunteți veseli, că sunteți optimiști. Nu! Trebuie să fiți sinceri. Sigur, este bine să transmitem un mesaj pozitiv, dar dacă mimăm trăirile învățate dintr-o carte de comunicare sau de marketing, ele vor fi percepute ca atare, nesincere și atunci soluția nu este să mimezi, trebuie să mergi la colaboratori, la angajați și să spui – fraților, suntem în această situație împreună și împreună trebuie să ieșim din asta. Așa primești și doza de optimism, optimismul vine din spiritul de echipă. Vine din faptul că știi că într-o situație dificilă te bazezi pe X oameni”.
În opinia lui Dragoș Anastasiu sentimentul de încredere se clădește dacă ești autentic și sincer în orice situație.