Cautare




, Contributor

Directorul Reprezentanţei de Promovare și Informare Turistică a României pentru Marea Britanie și Orientul Mijlociu, cu sediul la Londra.

Lifestyle |
|

Dragă doamnă profesoară,

Pentru mine și pentru toți ceilalți elevi ai dumneavoastră, ați fost mai mult decât un profesor. Ați fost și sunteți un mentor.
Razvan Marc_contibutors

„Răzvan, bea cafeaua. Și aprinde-ți și o țigară. Da, da, aici. Toți elevii mei fumau și eu îi lăsăm. Și tu fumai, ții minte? Mi-e dor de fumul de țigară.”

Am băut cafeaua cu plăcere. Și fără țigară. Am renunțat de ceva timp la acest obicei. Și mi-am adus aminte cu drag, împreună cu doamna profesoară, de anii când, dimineața devreme sau seara târziu, veneam la dânsa ca la psiholog, mă așezam pe un scaun, cu țigările și cafeaua la îndemână, și învățam să vorbesc.

Veneam de la Cluj. Cu un accent puternic. Mai țineți minte? Era februarie când am avut prima lecție. Eu pronunțam februarie cu accent pe prima silabă. Ca-n Ardeal. Și multe alte cuvinte la fel. Și mâncam l-urile de la sfârșitul cuvintelor. Știu că mă întrebați dacă sunt gustoase. E-ul meu era prea e, iar la ce, ci, ge, gi, făceam gura pungă și nu se înțelegea nimic. Și aveam un s pe care nu știam să-l pronunț și un r foarte slab. Iar cuvintele ce se terminau în d sau t ieșeau din gura mea neterminate. În plus, eram afonul perfect. Țineți minte cum apăsați pe câte o clapă a pianului și îmi spuneați să repet sunetul? Și eu îl repetam. Că aveam dorință. Dar nu semăna cu ce tocmai auzisem. Și eu nu-mi dădeam seama. Nu știam să respir. Habar nu aveam de diafragmă și vocea mea era foarte sus.

Și când ne-am apucat de treabă nici că ne-am mai uitat înapoi. Am început cu respirația. Cu exercițiul numit leul. Apoi cu coborâtul vocii. Făceam ursul. Și suflam într-o vază de flori și într-un staniol ce vibra și vorbeam cu o agrafă în gură pentru s, iar apoi roteam r-ul în cerul gurii până amețeam. A fost muncă multă. Mereu îmi spuneați: exercițiul constant ajută cel mai mult. Orice lucru muncit se vede. Și durează. Și vin și vă spun: un dascăl cu drag de meseria lui știe să o transmită celui pe care-l învață. Știe să-l învețe cum să învețe și să prindă drag de a învăța. Indiferent de ce materie sau obiect de studiu este vorba. Un dascăl bun e esențial.  Dorința de perfecționare și puterea de muncă există în fiecare elev. E datoria profesorului să apese acel buton care face lucrurile să se întâmple. Nu există că generația de azi nu vrea, nu poate și nu va face. Ehei, cât poate și cât ar face! Lipsesc însă dăscălii potriviți.

Eu însă am avut noroc cu dumneavoastră. La aproape un an de la prima întâlnire, aveam propria emisiune la televizor. Desigur, pentru emisiune m-ați pregătit nu doar din punct de vedere al dicției. Nu. Împreună am vorbit despre tot. De la îmbrăcămintea adecvată până la atitudinea pe care trebuia să o am, fie față de persoanele cu care intram în contact și le intervievam, fie față de situațiile cu care mă confruntam peste tot pe unde ajungeam. Iar eu am ținut cont, am băgat la cap și nu v-am ieșit din cuvânt. Mai țineți minte cum, după o emisiune din Thailanda, m-ați întrebat: „De ce ai mâncat scorpionul ăla?”, iar răspunsul meu a fost: „Pentru că așa mi-ați spus dumneavoastră!”? Sau apropo de Thailanda, cum vorbeam ore în șir despre vacanțele dumneavoastră, despre plaje, mâncare, personaje inedite și acel ceai roșu, dulce-acrișor descoperit într-o excursie în Egipt? Pentru mine și pentru toți ceilalți elevi ai dumneavoastră, ați fost mai mult decât un profesor. Ați fost și sunteți un mentor. Zic sunteţi pentru că, oriunde am fi în lume, indiferent dacă mai facem televiziune sau nu, cu toții vă sunăm pentru un sfat, pentru o părere, pentru a vă da o veste sau, pur și simplu, pentru a vă cere să vă gândiți la noi când ne aflăm în fața unui obstacol mai mare sau mai mic, o răspântie, o bucurie.

Sunteți parte din istoria televiziunii din România de după ’90. Cele mai mari vedete TV au lucrat cu dumneavoastră. Cel mai mare trust TV vă datorează în mare parte succesul, stilul care l-a consacrat, oamenii care l-au definit. Știți aceste lucruri. Și le acceptați cu zâmbet. Mereu cu un zâmbet. Viața nu a fost întotdeauna bună cu dumneavoastră. Problemele de sănătate nu v-au dat pace, însă ați rămas același om bun, drept, direct. Ne-am revăzut de curând. Și am fost tare emoționat să vă reîntâlnesc. Urma să stau câteva săptămâni la București. Știți ce
mi-ați spus: „Ai vorbit mult engleză. Și engleza strică pronunția în română. Lasă, hai în fiecare zi pe aici cât stai în țară și reparăm”. A fost cel mai frumos cadou pe care l-am primit în ultimii ani. Și am reînceput cu ce, ci, ge, gi, cu e și cu d și cu t. Am chinuit s-ul cu o agrafă de birou și am rostogolit din nou r-ul pe cerul gurii. Am fost foarte fericit și din colțul ăsta de revistă vă spun că îmi fac toate exercițiile cu sfințenie, zi de zi. Și că folosesc tot aerul și muncesc diafragma.

Să trăiți și să fiți sănătoasă, doamnă profesoară. Noi, toți elevii dumneavoastră, vrem să vă știm aproape. Încă avem nevoie de un sfat și de un zâmbet cald. Și sunt generațiile ce vin din urmă și cărora le-ar prinde atât de mult bine măcar o oră-două petrecute cu dumneavoastră. Vă mulțumesc frumos pentru tot și ne vedem data viitoare când ajung în București. Eu și toți ceilalți elevi ai dumneavoastră.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii