Cautare




, Contributor

Sănătate |
|

Dr. Florin Lăzărescu, owner Clinica Trident: „Am profitat de această perioadă și de accentul pe care pandemia l-a pus pe digitalizarea din sănătate, să lansăm un proiect la care lucram deja de ceva timp”

Forbes România a invitat comunitatea de business din România să răspundă la cele mai importante chestiuni ale momentului în cadrul proiectului editorial #lecțiipentru2021.
Dr Florin Lazarescu @Forbes

Evoluția companiei într-un cuvânt

Evoluția grupului a fost pozitivă, urmând trendul de creștere organică preconizat la începutul anului, raportat la perioada lucrată. Din păcate intervalul de 8 săptămâni (23 martie – 14 mai) în care activitatea serviciilor de medicină dentară a fost restricționată prin ordonanșa militară a scăzut cifra de afaceri a grupului, raportat la aceeași perioada a anului trecut.

Concluzia ar fi că pandemia nu a afectat sectorul serviciilor de medicină dentară, dar decizia de închidere totală a activității a dus la afectarea rezultatului financiar.

Una din activitățile grupului nostru constă și în organizarea de congrese și conferințe în domeniul medicinei dentare, fiind cei mai importanți jucători în domeniu din România. Am reușit să implementam într-un timp record o platformă care să ne permită comutarea în online a celui mai important eveniment de medicina dentară din țară, Congresul Internațional de Estetică Dentară (21-23 Mai 2020), și să atragem același număr de participanți în online (1600) ca la un eveniment convențional.

 

Cele mai importante lecții

Reducerea cifrei de afaceri din varii motive a reprezentat întotdeauna unul dintre scenariile de lucru luate în calcul. Oprirea în totalitate a activității, brusc, a reprezentat ceva neașteptat însă. o concluzie ar fi ca întotdeauna analiza de risc să ia în calcul variantele cele mai sumbre și să fim pregătiți pentru ele (constituire de provizioane, stocuri, digitalizare cât mai mult cu putință).

Am profitat de această perioadă și de accentul pe care pandemia l-a pus pe digitalizarea din sănătate, să lansăm un proiect la care lucram deja de ceva timp. Este vorba despre o aplicație personalizată dedicată pacienților noștri. Aplicația se numește simplu Trident și permite verificarea în timp real a disponibilității echipei de profesioniști, efectuarea de programări / reprogramari direct din smartphone, vizualizarea facturilor și efectuarea de plăți online, anunțarea automată a echipei de lucru despre prezența în clinică a pacienților. Am vrut să aibă multe facilități care să scurteze timpul petrecut în clinică pentru pacienți. Astfel nu mai avem aglomerație la recepție și scade și riscul de infectare cu noul coronavirus.

Din punct de vedere al organizării de evenimente, consider că piața a câștigat extraordinar de mult în această perioadă. Evenimentele hibride, în care vom oferi posibilitatea participanților să urmăreasca fizic conferințele și ulterior, pentru o perioadă de timp, înregistrările lucrărilor, vor deveni o obișnuință. Totodată, tehnologia va face mai puțin importantă prezența fizică a anumitor lectori în cadrul conferințelor, de aici derivând creșterea calității informației transmise, prin accesul la anumiți lectori care, din diverse motive, ar fi fost foarte dificil de abordat.

La nivel personal, adaptabilitatea și mobilitatea în aceste timpuri sunt cuvintele cheie. Învățământul online vine mult în ajutorul acestei mobilități. Mă bucur mai mult de prezența copiilor mei care fac scoală online în Statele Unite din confortul unei propietăți din județul Covasna.

 

Prestația autorităților

Privind retrospectiv, am putea concluziona că acțiunile de restricționare a activității în acest domeniu nu au fost cele mai fericite decizii. În timp ce alte țări au ales să încurajeze continuarea oferirii de servicii de medicină dentară în perioada primului lock-down, noi, deși am avut un număr mic de infectați la nivel de țară, am decis să suspendam complet activitatea. În ciuda faptului că studiile susțin că clinicile dentare sunt unele dintre cele mai în siguranță cabinete medicale și asta pentru că, și până în pandemie, măsurile de protecție luate aici oricum erau mai multe și mai responsabile. Vorbim despre regulile sanitare din stomatologie care prevăd tratarea unor pacienți cu HIV, hepatite și alți viruși despre care oamenii știu sau nu că îi au. Iar noi trebuie să fim pregătiți (și din punct de vedere igiena) pentru ce e mai rău.

Trebuie menționat însă că a existat și sprijin din partea autorităților – asigurarea a 75% din salariul mediu pe economie pentru perioada în care activitatea a fost întreruptă, susținerea în continuare pe perioada de 3 luni prin plata parțială a taxelor acestor angajați, co-garantarea unor linii de credit.

Privind comparativ cu alte state, acțiunile autorităților române s-au situat la nivelul permis al macro-economiei românești, cu perpetuarea, din păcate, a dezechilibrelor public – privat.

Situația actuală cu totul și cu totul deosebită, precum și schimbarea recentă a majorității parlamentare ar putea reprezenta un moment bun de resetare a politicilor publice, stabilite de cele mai multe ori în detrimentul sectorului privat. Rămâne de văzut în ce măsură va exista voință politică în a implementa reformele structurale necesare.

 

Strategia de business pentru 2021

În primul rând consolidare prin diversificarea serviciilor oferite și digitalizare. Chiar dacă ne desfășurăm activitatea în domeniul serviciilor și prezența fizică va fi de neînlocuit, digitalizarea serviciilor va duce la implementarea de proceduri și servicii care să poată fi posibile la distanță, astfel încât o parte din echipa să poată lucra din orice locație (dezvoltarea serviciilor în cadrul aplicației despre care am vorbit mai sus, automatizarea serviciilor de recepție, dezvoltarea serviciilor de stomatologie digitală, care scurtează mult durata tratamentelor – amprente optice, comunicare digitală cu laboratorul, realizarea de lucrări dentare folosind tehnologii de frezare automată, fără intervenția laboratorului de tehnică dentară).

În al doilea rând dezvoltare prin deschiderea unor noi puncte de lucru. Recent s-au lansat proiecte pe fonduri europene, eligibile și pe codul CAEN în care ne desfășurăm activitatea, care chiar dacă au o contribuție de până în 50% din fonduri proprii, reprezintă un ajutor. Cumulul de factori dat de disponibilitatea crescută de spații comerciale, dobânzile mici practicate de bănci, posibilitatea de atragere de fonduri europene, stabilitatea pieței serviciilor medicale constituie avantaje în decizia dezvoltării în 2021.

Al treilea punct este axat mai mult pe partea resursei umane. Pandemia ne-a determinat pe fiecare să ne limităm contactele cu prietenii, cu colegii noștri, pierzându-se mult din spiritul de echipă, atât de important în cadrul oricarei organizații. Fie că vorbim de asociații profesionale cu sute sau mii de membrii, fie de echipe mai restrânse în cadrul cabinetelor de medicină dentară, refacerea conexiunilor între membrii acestor echipe este esențială.

 

Provocări în 2021

As răspunde la această întrebare printr-o teoretizare a conceptului “lebedei negre”. Teorialebedei negre reprezintă o metaforă folosită pentru un eveniment extrem de rar, neașteptat și cu un impact foarte mare.

Ea reprezintă un concept profund și complex, care s-a născut pornind de la o constatare cât se poate de simplă. Înainte de a descoperi Australia, oamenii din Lumea Veche erau convinși că toate lebedele sunt albe. Sensul acestei metafore este constatarea fragilității cunoașterii noastre. Nu este nevoie decât de o singură „lebadă neagră” (precum cea descoperită în Australia) pentru ca tot acest edificiu de convingeri să se năruie.

Așadar, dacă facem o introspecție în viața fiecăruia dintre noi, vedem că indiferent cât de mult încercăm să controlăm ceea ce se întâmplă în jurul nostru și ne concentrăm pe cunoscut și predictibilitate, de fapt improbabilitatea este cea care guvernează principalele evenimente majore petrecute în viața fiecăruia, fie că vorbim despre latura profesională sau personală. În urma acestor evenimente imprevizibile există schimbări de direcție radicale, fie că privim la nivel micro / personal, sau la nivel macro / global. Oricare din riscurile de mai sus sunt posibile. Doar ca întotdeauna orice lucru negativ are și consecințele sale pozitive.

 

 

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii