FacebookTwitterLinkedIn

După mai bine de jumătate de an de la izbucnirea pandemiei, noul normal s-a instalat la el acasă și nu pare să plece prea curând. „În octombrie, suntem mai rău decât acum 7 luni. Când a început starea de urgență, în două zile am împachetat jumătate de companie și am transferat-o acasă, la oameni. Fiecare a luat ce a putut ca să își continue activitatea și am zis că apoi vom mai vedea“, a povestit dr. Christian von Albrichsfeld, Country Head&GM Continental Automotive România, în emisiunea reINVENTAREA României.

El consideră că, deși coronavirusul a avut China ca punct de plecare, acum se discută prea puțin despre asta.

„China este în afara crizei și asta ne-a arătat că un sistem autoritar, unde poți să închizi tot fără nicio problemă, funcționează mult mai bine. Noi am trecut prin vară, când oamenii au vrut să se relaxeze, iar acum mergem în valuri, pe țări și pe regiuni. Ne acomodăm cu noul normal“, a spus el, subliniind faptul că nu putem trăi permanent într-o stare de criză. „Fiecare are aceleași provocări: cum să te organizezi într-o situație de lockdown, să ai un mod de viață în care poți să trăiești acasă fără să fii depresiv și să ai parte de socializare fără să te expui unui risc ridicat. Din păcate, la noi în companie sunt mereu cazuri care devin contacți ai unor prieteni care au fost depistați pozitiv“, a afirmat GM-ul Continental Automotive România.

Evident, pandemia și carantina afectează nu doar oamenii pe plan personal, ci și afacerile. „Noi nu trăim izolați, avem nevoie de un sistem de sănătate, avem nevoie de spitale. Vedem la știri că nu mai sunt paturi la ATI, de aceea trebuie să vedem cum ne putem implica. Acum jumătate de an nu am știut cum stăm, am reacționat de la o zi la alta, dar acum trebuie să avem un orizont mai larg și să ne gândim ce se va întâmpla într-un an de aici înainte“, a subliniat el.

Presiuni pe industria auto

Dr. Christian von Albrichsfeld a discutat și cum a schimbat criza strategia de dezvoltare și planul de investiții pentru următoarea perioadă. Certitudinea cea mai vizibilă este scăderea de aproape 20% cu care se confruntă piața auto la nivel mondial, la care se adaugă presiunea care se pune pe industrie de a reduce emisiile de CO2. „Este o presiune mare care se vede în rezultatele noastre, se vede în EBIDTA. Trebuie să vedem ce înseamnă asta pentru România și, per total, trebuie să vedem unde putem fi mai eficienți, unde să dezvoltăm și cum să producem cu costuri mai mici. Asta e valabil în tot domeniul automotive“, a spus dr. Christian von Albrichsfeld.

Acesta a remarcat și o accelerare a digitalizării și un accent mai mare pus pe conceptul work from home, în special în domeniul white collars, dar și în cercetare și dezvoltare. „Eu sunt convins că pot să lucrez de acasă, dar la un moment dat îți lipsește interacțiunea și ideile noi. Să fii creativ, fiecare de acasă la el, închis într-o cameră, este foarte dificil. Acolo trebuie să vedem ce vom face. Probabil nu vom reveni la modul de dinainte, dar trebuie să găsim o modalitate de lucru, să fim flexibili. Unele companii organizează shared offices pentru că nimeni nu mai are nevoie, în viitor, de un loc de muncă dedicat“, a explicat el.

Chiar dacă nu au avut loc schimbări majore de planuri de investiții până acum, fiecare nouă cheltuială se face prin prisma presiunii pe costuri și pe eficiența ei.

În final, GM-ul Continental Automotive România a subliniat importanța accesării fondurilor europene pentru a sprijini dezvoltarea țării noastre. „Eu cred că lumea a devenit mai mult volatilă, mai complexă, de aceea trebuie să fim agili, să reacționăm repede la schimbări. Există și noi oportunități, nu doar în business, ci și în fonduri. Să fim sănătoși și să trecem cu bine împreună cu oamenii noștri peste această criză, să ținem o legătură mai strânsă când distanța fizică pare și mai mare“, a concluzionat el.