Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Afaceri |
|

Douglas lansează categoria RO Brands pentru a susține brandurile locale de cosmetice

Douglas, unul dintre cei mai importanți retaileri premium din industria de cosmetice, anunță lansarea categoriei RO Brands, dedicată brandurilor locale de cosmetice și produse de înfrumusețare.  Noua categorie își propune să susțină brandurile locale și să ofere consumatorilor șansa de a cumpăra de la cât mai mulți producători locali.

RO Brands, categoria nou lansată pe platforma online Douglas.ro, include în momentul de față 14 branduri de cosmetice și produse de înfrumusețare românești: Apiterra, Bioten, Cupio, Deplin, Elmiplant, Essence de Roumanie, Gerovital, Iehana, Kinga Varga, NN Cosmetics, Nuca Organic, Raftul cu Miresme, Skin Novels și Tie-me-up. Cu 250 de produse disponibile pe platformă în prezent, noul segment include produse de igienă personală, îngrijire a corpului și a feței, machiaj, accesorii și parfumuri.

Pentru a extinde categoria RO Brands, Douglas include consumatorii în conversație și invită toți românii să nominalizeze brandurile românești de produse cosmetice pe care le îndrăgesc și pe care ar dori să le găsească pe platforma online Douglas. Pentru a propune un brand local pe platforma Douglas, consumatorii români trebuie să trimită un e-mail la adresa dedicată, robrands@douglas.ro, în care să menționeze numele brandului, link-ul către site-ul acestuia sau altă pagină online relevantă, dar și motivul pentru care consideră că ar trebui să fie disponibil pe platforma online Douglas.

Lavinia Ivas, Country Manager Douglas Romania: „Fiind principala platformă premium dedicată zonei de beauty din Europa, la Douglas ne propunem să fim mai mult decât un business de e-commerce: scopul nostru este să devenim o platformă pentru acele branduri locale care oferă produse excelente, dar care nu se bucură de expunerea și recunoașterea pe care le merită. Acesta este motivul pentru care ne îndreptăm atenția și eforturile către RO Brands și invităm clienții să se alăture inițiativei, astfel încât să aflăm preferințele lor. Una dintre principalele noastre priorități la Douglas este de a oferi clienților noștri produsele cosmetice pe care le iubesc.”

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii