
„Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează o analiză jurisprudenţială şi doctrinară asupra îndeplinirii condiţiilor legale de promovare a unui recurs în interesul legii privind instituţia prescripţiei răspunderii penale”, a anunţat Parchetul General, în legătură cu dosarul Microsoft.
Recursul în interesul legii este calea procedurală prin intermediul căreia procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului Justiţiei, precum şi colegiile de conducere ale curţilor de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.
Săptămâna trecută, DNA a anunţat că în dosarul Microsoft s-a dispus clasarea acuzațiilor faţă de şapte foşti miniştri – Daniel Funeriu, Ecaterina Andronescu, Alexandru Athanasiu, Dan Nica, Silvia Ţicău, Mihai Tănăsescu şi Şerban Mihăilescu. În cazul lui Funeriu cauza a fost clasată pentru că fapta nu există, iar în celelalte şase cazuri a intervenit prescripţia.
VEZI AUDIENȚELE TELEVIZIUNILOR DE FILME ȘI SERIALE – IANUARIE 2018