FacebookTwitterLinkedIn

Decizia a fost luată cu o majoritate de patru voturi, unul dintre judecători făcând opinie separată, în sensul suspendării procesului şi sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, notează Agerpres.

Dan Şova a fost eliberat din penitenciar în decembrie 2018, după ce Curtea Constituţională a constatat nelegalitatea constituirii completurilor de 5 judecători de la Instanţa supremă.

Pe 3 iulie 2019, CCR a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, generat de neconstituirea de către Instanţa supremă a completurilor specializate pentru judecarea infracţiunilor de corupţie. În urma acestei decizii, toate dosarele soluţionate de completurile de 3 judecători de la Instanţa supremă, înainte de 23 ianuarie 2019, care nu au o decizie definitivă sau au o sentinţă definitivă, dar sunt încă în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare, vor fi rejudecate.

Pe 20 iunie 2018, Dan Şova primise o condamnare de trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă în dosarul „CET Govora”, el având de plătit şi 100.000 de euro.